Crăciun
Apar detalii noi în cazul soţilor Anda şi Bogdan Maleon, gășiţi morţi în propria locuinţă din Iaşi. Cei doi au consumat băuturi alcoolice, înainte de a se sinucide. Raportul medicilor legişti, care a ajuns la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, conţine şi alte informaţii importante pentru anchetă.
Masă festivă de Crăciun pentru 200 de orfani
Oameni cu suflet au înțeles că magia Crăciunului înseamnă bucuria de a dărui. De 26 de ani, copiii orfani din județul Timiș sunt invitați la o masă festivă de Crăciun. Anul acesta au fost peste 200 de invitați.
Crăciunul în lume. În SUA și Asia de sud-est, viscolul a dat peste cap traficul
Când unii visează la un Crăciun alb, cu zăpadă, alții abia pot ieși din casă din cauza viscolului. Așa este în nordul Statelor Unite, unde ninge de câteva zile, dar abia de ieri vântul a început să bată cu peste 100 de kilometri pe oră, la rafală.
Cum își amintesc politicienii Crăciunul copilăriei
În aminitirile din copilărie ale politicienilor, Crăciunul înseamnă miros de portocale și de mere, dar și colindele pe care le cântau împreună cu prietenii din casă în casă. I-am întrebat pe câțiva dintre ei cum își petreceau pe atunci Sărbătorile de iarnă. Iată ce au răspuns.
Mesajele speciale de Crăciun ale liderilor lumii
Rolul și importanța familiei dar și curajul celor care au înfruntat acțiuni criminale au fost punctele centrale ale mesajului de Crăciun al Reginei Elisabeta a II-a. Un alt monarh, Felipe al VI-lea al Spaniei, a vorbit despre pericolele separatismului. Au fost clipe speciale și pentru președintele Statelor Unite, Donald Trump.
Slujbe speciale de Crăciun, în toată țara
Pentru creștinii ortodocși, Crăciunul a început la Biserică, acolo unde preoții au oficiat Liturghia Nașterii Domnului. Mulți dintre credincioși au respectat postul până azi dimineață, pentru a se putea împărtăși.
La Betleem, Patriarhul Ierusalimului a transmis un mesaj liderilor politici: Aveţi curaj, nu vă temeţi, nu vă abandonaţi viziunile
La Betleem, orașul nașterii lui Isus Hristos, Crăciunul este cea mai importantă zi din an. Mii de pelerini creștini aleg să-și petreacă acolo Sărbătorile, însă de această dată au fost mai puțini ca de obicei. Și asta din cauza recentelor tensiuni generate de decizia președintelui Trump de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
Piețele din București sunt pline de pomi de Crăciun nevânduți. Ecologiștii oferă soluții
Comercianții au ținut și anul acesta la preț și au rămas cu brazii nevânduți. Piețele din București sunt pline de pomi de Crăciun aruncați, spre bucuria oamenilor nevoiași. Unii vânzători încă mai așteaptă cumpăratori pe care îi ademensc cu prețuri mici.
Istoria Crăciunului. De ce îl celebrăm în 25 Decembrie
Pentru mai mult de 2 miliarde de creştini, 25 Decembrie este sărbătoarea Naşterii Domnului, a patra mare sărbătoare după Paşti, Rusalii şi Vinerea Mare. De la începutul secolului XX, Crăciunul este şi o sărbătoare laică, celebrată de creştini şi de către necreştini, cu obiceiuri specifice fiecărei ţări.

