Mulți români vor petrece Revelionul la munte, pe litoral sau pe plaje exotice

27 decembrie 2017, 17:41

Ultimele zile din 2017. Gara de Nord din București este un furnicar. Crăciunul a fost sărbătorit în familie, dar Revelionul este de petrecut în lume. Cei care şi-au făcut planuri pentru a întâmpina anul nou departe de casă şi-au făcut bagajele şi au pornit la drum.

80% dintre români vor sărbători Revelionul în țară. Cei care au studiat opţiunile turiştilor au constatat că şi staţiunile de pe litoral sunt tot mai căutate. Hotelierii au pregătit oferte speciale pentru cei care vor să admire marea în toată spendoarea ei, iarna.

Stațiunile montane rămân însă principala opţiune. Sunt pline de sărbători. Mulţi turiștii și-au prelungit vacanța de Crăciun și pentru Revelion. La pensiunile și hotelurile din Maramureș, de exemplu, sunt ocupate deja 90 la sută din locuri.

Sunt și români care au ales să petreacă Revelionul la mii de kilometri distanță, pe o plajă exotică. Și-au făcut rezervări din timp. O astfel de vacanţă poate costa şi peste 1.500 de euro de persoană.

Agențiile de turism au vândut cu 25 la sută mai multe pachete externe pentru Revelion decât anul trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite