Profesorul univ. dr. Nicolae Constantinescu este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Societăților de Chirurgie și Anatomie din România, membru al Association Française des Chirurgiens.
13 April 2020, 16:59 (actualizat 21 January 2025, 22:37)
Doctorul Adrian Ursulescu operează la Spitalul Robert Bosch din Stuttgart, în una dintre cele mai performante clinici de profil din lume. Interviul Zilei are ca temă modelul german în ce privește sistemul de sănătate, decizia anunță de a se reporni economia si de ridicare a restricțiilor dupa 19 aprilie.
Cazul unui chirug acuzat de acte de pedofilie şi agresiune sexuală a indignat şi revoltat o comunitate din vestul Franţei. Treptat, plângerile s-au acumulat, astfel încât numărul unor potenţiale victime a ajuns la 250. Acesta ar putea fi unul dintre cele mai mari cazuri de pedofilie din Franţa.
Caz medical nemaiîntâlnit în România! Mâna unui bărbat operat de un simplu lipom a ajuns să cântărească 60 de kg! Edemul i-a cuprins şi jumătate din torace. Medici celebri au refuzat să-l opereze dar pacientul a fost preluat de o echipă de medici voluntari. Doctorii cer sprijin să ia materiale pentru operaţii. Cu un SMS la 8838 donaţi 2 euro pentru salvarea de vieţi. Atenţie, urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional!
O companie din Marea Britanie a creat un robot chirurgical care va revoluționa medicina modernă. Este portabil și operațiile făcute cu ajutorul său sunt neinvazive, mult mai puțin dureroase și nu lasă cicatrici.
Au fost percheziții luni la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Tîrgu Mureș. Ofițeri ai DNA au percheziționat birourile unuia dintre medicii chirurgi, acuzat că cerea pacienților bani înainte de operații.
"României nu-i plac miturile" a spus medicul Mihai Lucan, venit în această dimineață la secția 17 de politie din București. Chirurgul se afla sub controlul judiciar, măsura impusă de judecătorii Tribunalului București.
Chirurgul Mihai Lucan, fostul manager al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Cluj, este suspect că ar fi devalizat spitalul de stat în favoarea clinicii sale private. Prejudiciul depășește 1 milion de euro. Locuința și clinica privată a medicului au fost percheziționate dimineață. Iar Mihai Lucan și fiul lui vor fi aduși la București, la sediul DIICOT, pentru audieri.