Scafandrii au găsit corpul bărbatului care s-a înecat sâmbătă în lacul Tarniţa. Ei au folosit unul dintre cele mai performante detectoare din lume şi o dronă subacvatică

Misiune de căutare încheiată din păcate cu un final tragic pe lacul Tarnița. Tânărul dat dispărut sâmbătă seară a fost găsit fără viață. Avea doar 23 de ani și era profesor de educație fizică la o școală din Huedin. Misiunea salvatorilor a fost dificilă. Pe de-o parte, din cauza vizibilității reduse, dar și pentru că lacul are adâncimea de 20 de metri în unele locuri. Atenție, sunt imagini și informații cu impact emoțional.

Bărbat dat dispărut în Curtea de Argeș. Ar fi căzut într-un pârâu de pe o punte improvizată. Autorităţile îl caută de mai multe ore

Autoritățile continuă căutarea bărbatului de 47 de ani dispărut vineri într-un pârâu din Curtea de Argeş. Din momentul dispariției și până acum, forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Curtea de Argeș au periat toată zona în care a fost văzut ultima oară. Pentru ca acțiunea să fie cât mai eficientă, efectivele au fost organizate în patrule care au lucrat toată noaptea în schimburi de patru ore.

După o cursă nebună cu polițiștii pe urmele sale și după ce a lovit mai multe autoturisme, un bărbat suspectat că și-a agresat iubita s-a aruncat în apele Crișului Repede. Forțele de urgență nu l-au mai putut salva

Scene de film în Oradea, unde un bărbat de 27 de ani s-a înecat în apele râului Crişul Repede după ce a condus haotic prin oraş. S-a certat cu iubita lui, pe care ar fi agresat-o, iar apoi a fugit de poliţiştii care l-au urmărit. A condus pe contrasens, iar într-un sens giratoriu a lovit 4 maşini. La final, a abandonat autoturismul şi s-a aruncat în râu. Atenție, sunt detalii și imagini cu impact emoțional!

Vacanța la mare s-a încheiat tragic. Un tânăr s-a înecat în timp ce încerca să ofere ajutor

Marea Neagră face noi victime. Un bărbat și-a pierdut viața pe litoral, după ce a intrat în apă ca să salveze mai multe persoane care se aflau pe o saltea gonflabilă, deși salvamarii l-au trimis la mal. Ca și ceilalți turiști, nu a ținut cont de steagul roșu care interzice înotul. Tot astăzi, autoritățile au continuat căutările pentru un înotător care ar fi dispărut ieri în valuri, înainte ca în Constanța să înceapă o furtună.

Bărbat înecat lângă faleza din Tulcea

Un bărbat de aproximativ 55 de ani a fost scos fără viaţă din apele Dunării, în apropierea falezei din Tulcea. Mai multe echipaje de la pomiperi şi SMURD au intervenit pentru salvarea bărbatului, însă totul a fost în zadar.

Ultima Oră

Cele mai citite