Acuzaţii de hărţuire la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța

Acuzații grave la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Mai mulți artiști și foști angajați susțin că au fost umiliți, certați, loviți și hărțuiți sexual chiar de prim-balerinul instituției, care i-ar fi amenințat și cu condiționarea apariției pe scenă. Acesta, dar și soția sa, director în cadrul instituției, spun că acuzațiile trebuie probate în instanță. Corpul de control al Ministerului Culturii face verificări la Teatrul de Operă și Balet după ce artiștii au trimis un memoriu.

Sergei Polunin, superstarul rebel al dansului, vine pentru prima dată în România, la TIFF

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, în cadrul unui eveniment cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecția documentarului Dancer (r. Steven Cantor), o incursiune emoționantă în viața sa tumultuoasă.

29 aprilie, Ziua Internațională a Dansului. Friedemann Vogel: Când avem teatrele închise și festivaluri anulate, lumea noastră se oprește

Pe 29 aprilie 1727 s-a născut coregraful francez Jean Georges Noverre, creatorul baletului modern şi promotorul dansului ca artă independentă. Ziua Mondială a Dansului încurajează practicarea acestuia în lume, dincolo de bariere etnice, politice şi culturale. Scopul evenimentelor organizate cu acest prilej este acela de a-i reuni pe toţi iubitorii dansului.

Ultima Oră

Cele mai citite