Austria, de acord ca România şi Bulgaria să intre cu frontierele aeriene în spaţiul Schengen, în anumite condiţii

Austria ar fi de acord ca România şi Bulgaria să intre în Schengen. Pentru început, cu frontierele aeriene, dar şi aceasta în anumite condiţii. Viena solicită celor două ţări să întărească serios controalele în punctele exterioare Schengen şi să primească azilanţi din Afganistan şi Siria. În timp ce liderii coaliţiei vorbesc despre un prim pas, opoziţia de la noi vorbeşte despre praf în ochi.

Ministrul austriac de Interne: Zona Schengen trebuie să devină mai bună, nu mai mare. Surse: Președinția spaniolă a Consiliului UE vrea să încheie dosarul aderării României la Schengen până la sfârșitul anului. Se negociază intens în aceste zile

România se lovește de piedici suplimentare în drumul spre spațiul Schengen. Austria se opune în continuare ferm aderării țării noastre, cu argumentul că spațiul de liberă circulație trebuie să fie mai bun, nu neapărat mai mare, după cum a declarat ministrul de Interne de la Viena, la reuniunea Consiliului JAI de marți. Și Belgia dă semne că susține o viziune similară, mizând mai întâi pe nevoia de reforme și abia apoi pe extindere. Totuși, oficialii români și bulgari rămân optimiști.

Premierul Marcel Ciolacu anunță că, în 2025, SUA ar putea să renunțe la vizele pentru cetăţenii români. ”Va fi un efort susținut atât de către partea americană, cât și de cetățenii români”

În 2025, Statele Unite ar putea renunța la vizele pentru cetăţenii români. Este una dintre concluziile discuțiilor la vârf purtate de premierul Marcel Ciolacu la Washington, cu oficialii americani. Șeful guvernului s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării Lloyd Austin, cu secretarul de stat Antony Blinken și cu responsabilul din domeniul energiei. Discuțiile s-au concentrat și asupra rolului țării noastre în sprijinirea Ucrainei.

Victor Negrescu: Există trei variante pentru aderarea la Schengen până la sfârşitul anului. Șansele au crescut simţitor

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu afirmă duminică, într-o postare pe Facebook, că există trei variante posibile pentru obţinerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului şi apreciază că, în contextul discuţiilor purtate în ultima vreme la Viena şi cu reprezentanţi ai instituţiilor europene, şansele aderării ţării noastre la zona de liberă circulaţie au crescut simţitor.

Cod roșu în patru regiuni din Bulgaria. Ninsori abundente și viscol în vestul Austriei

Începutul iernii a adus nămeți de jumătate de metru și viscol puternic în Bulgaria și Ucraina. Circulația e dată peste cap în ambele țări, iar în unele provincii s-au închis școlile, fie pentru că elevii nu au cum să ajungă la cursuri, din cauza drumurilor, fie pentru că, în urma ninsorilor, s-a întrerupt alimentarea cu căldură și energie electrică.

Ultima Oră

Cele mai citite