KidsUkraine – platformă online pentru gestionarea, în timp real, a situației copiilor ucraineni care intră în România

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și cu sprijinul UNICEF, a dezvoltat o aplicație care oferă autorităților implicate în gestionarea crizei refugiaților informații în timp real.  Pe KidsUkraine, instituțiile știu exact numărul locurilor disponibile, din întreaga țară, pentru primirea și cazarea copiilor neînsoțiți care vin din Ucraina.

Petrec sărbătorile alături de bătrânii pe care îi îngrijesc în cămine

Pentru bătrânii aflați în grija statului, sărbătorile sunt printre puținele ocazii în care sunt vizitaţi de rude. Anul acesta însă, au petrecut Paștele doar cu angajații, izolați și ei în cămin. La centrul din Amărăștii de Jos, judeţul Dolj, nu au lipsit bucatele tradiționale, iar personalul a încercat să le facă tuturor sărbătoarea cât mai plăcută.

Interviu cu Doru Buzducea, sociolog: „Mulți specialiști au acuzat în ultimii ani comunicarea online că a alterat sensul comunicării sociale. Constatăm că ne-ar fi fost mult mai greu fără această comunicare virtuală”

Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București: „Mulți specialiști au acuzat în ultimii ani comunicarea on line că a alterat sensul comunicării sociale[...] Astăzi constatăm că ne-ar fi fost mult mai greu fără această comunicare virtuală. ”

Ultima Oră

Cele mai citite