KidsUkraine – platformă online pentru gestionarea, în timp real, a situației copiilor ucraineni care intră în România

KidsUkraine platformă a Ministerului Familiei
KidsUkraine platformă a Ministerului Familiei
17 martie 2022, 12:39

„Copiii ucraineni trec printr-o dramă fără margini. De la începutul acestei agresiuni militare neprovocate din Ucraina, am căutat permanent soluții pentru a ajuta orfanii care au ajuns la noi în țară. Iar acolo unde a fost vorba de copii neînsoțiți de părinți, am căutat soluții ca aceștia să ajungă înapoi la familie. La situația delicată a acestor copii ne-am gândit când am conceput aplicația KidsUkraine, o platformă online destinată exclusiv gestionării integrate a situației copiilor care intră în România fără un părinte sau tutore legal”, scrie Gabriela Firea, ministrul Familiei, pe contul său de Facebook.

Platforma reunește toate informațiile relevante despre serviciile sociale de care au nevoie acești copii și este accesată de toate Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din țară.

Reprezentanții din fiecare județ introduc date actualizate, iar pe baza acestor informații vor fi generate rapoarte “la zi” asupra numărului de locuri ocupate și al celor disponibile în fiecare județ și la nivelul Municipiului București.

Platforma este deja operațională, de o săptămână, și este folosită de specialiștii din Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din întreaga țară și de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

De la începutul crizei umanitare din Ucraina, 528 copii care au intrat neînsoțiți în România, iar 225 dintre ei sunt în continuare în centrele din țara noastră.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite