Creșterea salariilor are ca efect creșterea amenzilor de circulație

Salariile mai mari au și un revers al medaliei: amenzi de circulație mai mari. Acestea ar putea crește cu aproape 20 la sută de la începutul anului viitor. Vom plăti mai mult și la bugetul de pensii, din cauza transferului contribuțiilor de la angajator la angajat. Totuși, Guvernul nu a luat o decizie definitivă în acest caz.

Cum să nu plătești nimic. Legea prevede mai întâi plata amenzilor și abia apoi achitarea taxelor și a impozitelor

Cine nu plăteşte amenzi, nu plăteşte nici taxe sau impozite. Este un viciu legislativ care tinde să devină un sport naţional. Legea prevede că un cetăţean nu poate să-şi plătească dările către bugetele locale dacă nu şi-a achitat, mai întâi, eventualele sancţiuni financiare. Cei care au amenzi aşteaptă prescrierea acestora şi astfel amână la nesfârşit plata taxelor locale, spre exasperarea primarilor. Dovadă e şi faptul că, în România, doar un sfert din amenzile de circulaţie sunt achitate.

Amenzi la minut, noaptea trecută, în Capitală pentru șoferii vitezomani

A plouat cu amenzi în Capitală, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru cei care au încălcat regulile de circulaţie. Poliţiştii de la Rutieră i-au vizat, în special, pe şoferii care au mers cu viteză. În numai 20 de minute au fost date 25 de sancţiuni. Acţiunea s-a încheiat la primele ore ale dimineţii.

Ultima Oră

Cele mai citite