CM 2026: Un mort și mai mulți răniți, după o busculadă în Amman, în timp ce se proiecta meciul Iordania – Algeria
O persoană a murit şi opt au fost rănite, după o busculadă petrecută în centrul capitalei Iordaniei, Amman, unde suporterii urmăreau meciul echipei naţionale împotriva Algeriei, la Cupa Mondială de fotbal 2026, a anunţat agenţia de ştiri iordaniană, citând directoratul securităţii publice, scrie Reuters.
Incidentul a avut loc în Piaţa Hashemite din Amman, unde foarte mulţi fani s-au adunat să vadă meciul Iordaniei, pierdut în faţa Algeriei cu 1-2, luni seara, pe San Francisco Bay Area Stadium, în Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026.
Echipele de intervenţie au transportat nouă răniţi la spital după busculadă.
Unul dintre răniţi a murit ulterior la spital, în timp ce alţii s-au ales cu răni uşoare, a mai comunicat directoratul securităţii publice.
Autorităţile au chemat experţi specializaţi pentru a investiga cauza exactă a decesului.
Mulţimi mari de oameni s-au adunat în mai multe locuri din capitala Amman pentrua urmări meciul Iordaniei, la prima sa participare la un turneu final al Cupei Mondiale.
Naţionala Iordaniei a oferit momente bune de joc în prima repriză şi a marcat prin Nizar Alrashdan (36), dar Algeria a dominat jocul şi a reuşit să întoarcă scorul în ultima parte a meciului, prin golurile marcate de Nadhir Benbouali (69) şi Amine Gouiri (82).
Iordania, care a pierdut 1-3 cu Austria şi 1-2 cu Algeria, va spun adio competiţiei în data de 28 iunie, când va înfrunta campioana mondială Argentina, în ultimul său meci din grupă. Preluare Agerpres

