LUMEA AZI Vladimir Putin, declarații belicoase la adresa Occidentului. Reacții internaționale. Cum văd rușii situația - corespondență de la Moscova

Federația Rusă a făcut un pas înapoi și, în acest moment, trupele de la frontiera cu Ucraina se retrag. Rămâne însă îngrijorarea pe care comportamentul provocator al Rusiei o produce în țările de pe flancul estic al NATO. "Nimeni nu se va gândi să treacă aşa-numita 'linie roşie' în ceea ce priveşte Rusia", a declarat Putin. Nu este prima oară când liderul de la Kremlin vorbește despre linii roșii, după cum nu e prima oară, cel puțin în ultima vreme, când avertizează sau chiar amenință statele occidentale. Cum este primit acest gen de discurs la nivelul rusului de rând, inclusiv de către cei care îl contestă pe Putin, a explicat pentru emisiunea "Lumea azi" corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea.

Vladimir Putin, despre presupusul său palat somptuos: Nici mie, nici rudelor mele apropiate nu ne aparține și nici nu ne-a aparținut vreodată

Preşedintele Vladmir Putin a dezminţit personal că ar avea în proprietate un palat luxos situat într-o staţiune rusă de pe ţărmul Mării Negre. Într-un film de investigaţie, realizat de Alexei Navalnyi şi postat pe Youtube saptămâna trecută, sunt dezvăluite averile impresionante ale şefului statului rus dar şi schemele financiare, cu ajutorul cărora se încearcă ascunderea adevăratului proprietar. În numai câteva zile, filmul a avut 87 de milioane de vizualizări. Ce a răspuns Vladimir Putin, ne spune Liviu Iurea.

Ultima Oră

Cele mai citite