Inventatorul agentului neurotoxic Noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că simte remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice, transmite EFE.
O avalanșă de declarații a început să se rostogolească după anunțul Germaniei că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu agent neurotoxic din categoria Noviciok. Dovadă e clară - și a fost obținută de un laborator militar german care a prelucrat analizele pacientului. Uniunea Europeană și Statele Unite cer Rusiei să dea explicații, dar acestea se lasă așteptate.
Parchetul rus a cerut joi Germaniei datele pe care aceasta le deţine cu privire la starea de sănătate a opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în comă într-un spital din Berlin după o probabilă otrăvire, afirmând totodată că nu vede nicio dovadă de act criminal, informează AFP, preluată de Agerpres.
Aleksei Navalnîi, aflat în comă indusă după o presupusă tentativă de otrăvire, a fost transferat sâmbătă dimineață la Berlin pentru tratament. Apropiații activistului spun că este într-o stare foarte îngrijorătoare.
Oficialii Ministerului Sănătăţii din regiunea siberiană unde criticul lui Putin, Aleksei Navalnîi, este tratat au declarat vineri că un laborator de poliţie a găsit pe părul şi pe mâinile acestuia o substanţă chimică de natură industrială, relatează agenția Reuters.
Răsturnare de situaţie în cazul opozantului rus, Aleksei Navalnîi: medicii au aprobat transferarea sa în Germania. Navalnîi este în continuare în comă, iar apropiaţii săi cred că a fost otrăvit.
Politicianul rus de opoziție Aleksei Navalnîi se află în comă într-un spital din Omsk, Siberia. I s-a făcut brusc rău în timpul zborului de întoarcere spre Moscova. Politicianul rus a băut o ceașcă de ceai într-o cafenea, pe aeroportul din Tomsk, înainte să se îmbarce.
Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, se plânge că a fost intoxicat cu substanțe necunoscute, în închisoare. El ispășește o pedeapsă de 30 de zile pentru încălcarea legilor privind organizarea protestelor.