Haos pe aeroportul Otopeni. Purtătorul de cuvânt al aeroportului: Pasagerii să vină cu 3 ore înainte de ora zborului și, pe cât posibil, să își facă check-in-ul de acasă

Mult visatele vacanţe încep anul acesta cu nervi şi îngrijorare. E un haos de neînchipuit în aeroporturi sau la ieșirile din țară. Concediile sunt distruse de cursele aeriene întârziate, zborurile anulate şi aglomeraţia de la frontieră. Pasagerii află, pe aeroport, că zborurile lor au fost anulate. Mii de minute de întârziere s-au adunat ieri pe cel mai mare aeroprt al țării, Henri Coandă.

Continuă haosul din aeroporturi. Avertismentul unei companii: Problemele vor persista toată vara

Vacanţele mult aşteptate încep cu o mare încercare. Aglomeraţia din aeroporturi. Mai nou este nevoie să fiţi prezenţi cu cel puţin trei ore înainte de decolare, ca să fiţi siguri că treceţi prin toate procedurile de securitate. În pandemie, companiile aeriene au renunţat la mulţi angajaţi, iar acum personalul este insuficient. De asemenea, un sfat important vine de la consultanţii în turism: ideal ar fi să plecaţi în vacanţă fără bagaje de cală, mai ales pe distanţe scurte. Luaţi doar strictul necesar într-un bagaj de mână.

VAMA GIURGIU | Cozi kilometrice la ieșirea din țară. Timpii de așteptare sunt de peste o oră

Vama Giurgiu a devenit punct fiebinte şi strategic pentru transportatori. Este singurul loc prin care mai pot trece în siguranță tirurile care fac legătura cu Bulgaria, Grecia sau Turcia. Traficul s-a aglomerat rapid pentru că inclusiv ucrainenii folosesc acest traseu. În aceste condiții se formează cozi și de 6 kiloemtri lungime, iar aşteptarea pentru formalităţi se prelungeşte ore bune.

Sute de șoferi stau 14 ore în vama Siret, așteptând să intre cu camioanele în Ucraina

Cozi uriașe de autocamioane la vama Siret. Pentru a ieși din țară spre Ucraina, șoferii de TIR așteaptă și mai bine de jumătate de zi. Traficul s-a intensificat foarte mult in ultima perioadă, din cauza războiului, iar transportatorii au tot mai puține rute pe care să le folosească. Politiștii de frontieră spun că lucrează la capacitate maximă, însă controalele sunt efectuate de mai multe autorități. Astfel, timpul cumulat este de peste 14 ore.

Ultima Oră

Cele mai citite