Circulație infernală în București după închiderea podului Grant. Rutele ocolitoare s-au blocat, iar șoferii au petrecut de patru ori mai mult timp în trafic. Primăria Capitalei anunţă măsuri pentru fluidizarea traficului în zonă

Închiderea unui sens de circulație pe Podul Grant pentru lucrări de reparație a paralizat traficul în două sectoare: 1 și 6. Rutele ocolitoare s-au blocat, iar șoferii petrec chiar şi de patru ori mai mult timp în trafic. Iar autoritățile ignoră haosul pe care l-au creat.

Aglomeraţie mare la Nădlac II. La ieşirea din ţară se aşteaptă cel puţin 90 de minute

Vama Nădlac II este foarte aglomerată miercuri şi sunt formate coloane de autovehicule pe sensul de ieşire din România, deşi autorităţile folosesc punctul la o capacitate extinsă, respectiv sunt utilizate şi artere de intrare în ţară pentru cei care pleacă în străinătate, dar timpul de aşteptare pentru aceştia este de cel puţin 90 de minute.

Coloană de mașini în Vama Nădlac 2. Șoferii au avut de așteptat aproape două ore ca să treacă de control

Trafic intens la frontieră de vest a țării, în special la Nădlac 2 de pe autostradă, unde șoferii au asteaptat aproape două ore ca să iasă sau să între în ţară. Aglomerație a fost și ieri, când peste 500 de mii de persoane au trecut frontierele, cei mai mulți între România și Ungaria. Deși au fost deschise toate benzile, oamenii au avut astăzi de așteptat chiar și o oră și jumătate ca să treacă de control.

Traficul din București e sufocat de șantiere. Specialist în mobilitate urbană: Pare a fi o nepăsare continuă. Când ne apucăm să reparăm ceva în Capitală, lucrurile trebuie făcute cu rapiditate

Mari bulevarde ale Capitalei sunt pline de şantiere care aparțin fie primăriilor, fie unor companii de utilități. Traficul, și așa aglomerat, este o corvoadă zilnică. Mai rău este că lucrările înaintează cu pași de melc, depășesc termenele și se cere prelungirea acestora. Totul pe nervii șoferilor, dar și ai pietonilor.

Ultima Oră

Cele mai citite