Spitalul metropolitan, motiv de scandal în ședința de la Primăria Capitalei. În final, proiectul a fost adoptat
Chiar la începutul ședinței, consilierii ALDE şi PNL au propus ca proiectul de hotărâre privind spitalul Metropolitan să fie retras de pe ordinea de zi, pe motiv că nu au fost prezentate toate informaţiile.
Mai mulţi consilieri anunţaseră că nu votează documentul. De aici şi până la discuţii aprinse nu a mai fost decât un pas.
Scandalul a ținut aproape trei ore. Consilierii care au cerut scoaterea proiectului de pe ordinea de zi au cerut lămuriri despre costul proiectului, personalul medical, firma care a făcut studiul de fezabilitate și despre infrastructura rutieră din zonă.
În final, indicatorii tehnico-economici ai proiectului au fost votaţi cu 28 de voturi pentru şi 17 abţineri.
Spitalul va costa aproape un miliard de euro şi va avea o mie de paturi, 33 de săli de opraţii, 44 de cabinete medicale, 21 de săli de mici intervenţii şi aproape 1.500 de locuri de parcare.