spitalul metropolitan
Guvernul promite să dea startul unor proiecte strategice pentru infrastructura rutieră, odată cu modificările care sunt aduse legii achiziţiilor publice. Intenţia este de a reduce birocraţia şi de a realiza investiţiile prin parteneriat public privat.
Gabriela Firea: Spitalul Metropolitan se va construi într-un timp rezonabil şi nu în 20 de ani
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că Spitalul Metropolitan se va construi într-un timp rezonabil şi nu în 20 de ani, scrie Agerpres.
Dăncilă: Azi, trimit o scrisoare președintelui C.E. prin care solicit detalii despre cererea de informații din dosare de corupție
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că îi va transmite preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare prin care îi va solicita detalii cu privire la solicitările de informaţii adresate Ministerului Justiţiei referitoare la dosare de corupţie la nivel înalt.

