Specialiștii români și europeni învață de la un expert al NATO ce să facă în cazul unui blackout

20 de specialiști din 15 țări, inclusiv angajați din sistemul public, au participat luna aceasta la București la un curs în care au învățat de la un expert al NATO cum pot gestiona momentele în care țările lor se confruntă cu situații limită – pene de curent, lipsa temporară a alimentelor ori escaladarea unui conflict.
Cursul despre reziliență a fost organizat de Centrul de Reziliență Euro- Atlantică din Bucuresti.
Specialiștii în transporturi și energie sau cei care gestionează rezervele strategice ale unor state europene au aflat de la expertul NATO cum trebuie să gestioneze situația în care există o pană majoră de curent în țara lor.
“Pentru a vă da un exemplu, o deficiență într-un singur domeniu, de exemplu o pană de curent, ar putea avea consecințe grave asupra transportului civil, asupra comunicațiilor civile, oamenii nu vor mai putea comunica. Așadar, împreună cu experții, încercăm să vedem cum putem atenua efectele, astfel încât să cunoaștem consecințele pentru populația civilă, dar și pentru sectorul privat, pentru companiile care produc, de exemplu, alimente. Dacă nu au electricitate, nu mai pot face acest lucru. Așadar, încercăm să vedem cum putem atenua unele dintre aceste consecințe și, mai ales, cum putem sprijni națiunile sau consilia națiunile cu privire la modul în care pot restabili aceste capacități cât mai curând posibil”, a declarat KHAN JAHIER, responsabilul cu politica de reziliență în cadrul alianței nord-atlantice.
Cea mai importantă lecția a fost aceea ca reziliența este despre a accepta ca ar putea urma o situație dificilă si e important să fie luate toate măsurile pentru ca daunele să fie cat mai mici.
“Avem un exemplu foarte bun din țările scandinave. Asta pentru că aceste națiuni au în spate o istorie îndelungată în a își implica cetățenii în pregătirea pentru situații de urgență, în modul în care aceștia pot ajuta Guvernul în a îmbunătăți reziliența. Ei au, de asemenea, acest sistem de reziliență personală de cel puțin 72 de ore, conform căruia oamenii ar trebui să aibă alimente, apă și alte provizii esențiale pentru a supraviețui în primele 72 de ore, în cazul în care guvernul lor nu îi va putea ajuta din cauza unui conflict sau a unei crize”, a transmis responsabilul cu politica de reziliență în cadrul alianței nord-atlantice.
Expertul NATO venit la București le-a semnalat mai ales angajaților din sistemul public ca situații limită pot fi depășite mai ușor când există o colaborare cu sectorul privat.
“În primul rând, cred că este important ca națiunile să realizeze că reziliența nu poate fi obținută doar de către guvern. Trebuie să existe entități critice în societatea dumneavoastră care să vă ajute să îndepliniți aceste cerințe de bază. Înainte de orice altceva, transmitem mesajul că reziliența ar trebui obținută printr-o abordare la nivelul întregului guvern, ceea ce înseamnă o cooperare mai strânsă între actorii civili și militari din cadrul guvernului, în primul rând, dar și pentru că sectorul privat este, de fapt, furnizorul unora dintre serviciile esențiale, cheie care ne interesează. Este important să implicăm și sectorul privat, și companiile private”, a afirmat KHAN JAHIER.
Interviul integral cu KHAN JAHIER, responsabilul cu politica de reziliență în cadrul NATO, va fi difuzat vineri de la ora 22:30 în cadrul rubricii Lumea diplomatică.