Legea Anastasia va fi modificată. Ciolacu: Cei care se fac vinovaţi nu ar trebui să mai aibă dreptul de a conduce cel puţin 10 ani

20 noiembrie 2023, 18:48

De 6 ani, România ocupă locul 1 în Europa la numărul victimelor din accidentele rutiere. Din iulie, când legea Anastasia a fost promulgată, șoferii drogați, băuți sau fără permis de conducere au făcut în continuare victime pe șoselele din țară. Pentru reducerea accidentelor este însă nevoie de o legislație mai fermă și de prevederi mai aspre, susțin autoritățile.

Robert Cazanciuc, vicepreşedintele Senatului: Săptămâna viitoare trecem prin Senat prima inițiativă prin care cei care sunt găsiți la volan cu alcool, droguri vor pierde dreptul de a mai conduce auto timp de 10 ani. E o măsură dură mi s-a spus. Nu este dură. Sunt alte țări din Europa care au mers mai mult de atât, vom studia dacă putem și confisca mașină celor care se urcă la volan băuți sau drogați.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Ne mor copiii nevinovați pe șosele. Suntem pe primul loc în Europa. Da! 10 ani nu mai ai dreptul să circuli cu mașină. Da! Să știe și părintele sau colegul să nu-ți împrumute mașina cât nu se asigură că nu te urci la volan drogat, băut, fără carnet. Când am împlinit 16 ani, a început visul să am carnet. Abia așteptam să am 18 ani să-mi împrumute tata Dacia 1300, să merg măcar o dată la școală cu mașina. Ai 16, 17 ani, te au depistat drogat la școală, o perioadă de timp nu ai voie să dai pentru examen pentru permis.

Daniel Fenechiu, senator: Cred că pe droguri, tipul de reglementare al legii Anastatia trebuie extins. Avem în Parlament inițiativa privind registrul persoanelor care traficheaza droguri și cred că această lege care generează o foarte mare discuție care merge pe teoria susținută de partide progresiste că o persoană care consumă droguri e nevinovată si e anormal să-i duvulgăm identitatea pălește în față interesului societății de a-și asigura anticorpii împotriva acestui flagel.

Peste 1600 de oameni mor în fiecare an în accidente de circulație. Reprezentanții asociației victimelor accidentelor rutiere reclamă grave probleme în sistemul judiciar.

Cătălin Codescu, preşedintele Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie: Modul în care s-au dezvoltat rețele de vânători de dosare, care speculează această vulnerabilitate a victimelor pentru a face profit în manieră ilegală, imorală. Ce nu e îmbucurător e modul în care se derulează activitățile judiciare, vorbim de durata de finalizare care depășește 5 ani.

34 mii de oameni au murit în accidente rutiere în ultimii 17 ani, iar 128 mii au fost răniți grav, potrivit datelor direcției rutiere.

Anul acesta din peste 9 mii de dosare penale, aproape aproape 6.500 de șoferi au urcat băuți la volan, iar alți 2700 au condus sub influența drogurilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite