Real Madrid trece de Dortmund și este în semifinalele CM al cluburilor

Gonzalo Garcia la faza primului gol marcat de Real Madrid / Profimedia Images
6 iulie 2025, 04:16 (actualizat 6 iulie 2025, 08:10)

Echipa din Spania a câștigat cu 3-2 pe stadionul unde se va disputa finala, trei goluri marcate în prelungiri.

Real Madrid este ultima semifinalistă la Campionatul Mondial al cluburilor după un meci care s-a aprins dincolo de minutul 90. Peste 76.000 de fani au fost pe arena din East Rutherford, New York, pentru dueul dintre două reprezentantele de top ale Europei și au avut ce vedea.

Real a început în forță și a deschis scorul prin Gonzalo Garcia, aflat la a patra reușită în turneu, după o pasă măiastră a puștiului Arda Guler. Înainte de jumătatea reprizei, Fran Garcia a dublat avantajul „Los Blancos” după o centrare a lui Alexander-Arnold și se părea că va fi scor-fluviu.

În fața unui adversar apatic minunte bune, madrilenii s-au jucat cu ocaziile și era să-i coste. În al doilea minut de prelungiri, Beier a redus din handicap după o gafă a lui Rudiger. Două minute mai târziu, Mbappe a marcat din semi-foarfecă pentru 3-1, dar scorul final l-a stabilit golgeterul Borussiei, Guirassy, dintr-un penalty provocat de Huijsen, eliminat.

Sferturi de finală:

REAL MADRID (Spania) – BORUSSIA DORTMUND (Germania) 3-2

Au marcat: Gonzalo Garcia ’10, Fran Garcia ’20, Mbappe ’90+4 / Beier ’90+2, Guirassy ’90+8 pen.

PARIS ST. GERMAIN (Franța) – BAYERN MUNCHEN (Germania) 2-0

Au marcat: Doue ’78, Dembele ’90.

FLUMINENSE (Brazilia) – AL-HILAL (Arabia Saudită) 2-1

Au marcat: Martinelli ’40, Hercules ’70 / Leonardo ’51

CHELSEA (Anglia) – PALMEIRAS (Brazilia) 2-1

Au marcat: Palmer ’16, Weverton ’83 aut. / Estevao ’53.

Programul semifinalelor:

Fluminense – Chelsea (8 iulie)

PSG – Real Madrid (9 iulie)

Finala se va disputa pe 13 iulie la New York.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite