Secretarul general al ONU, Antonio Guterres: “Respingerea clară şi repetată a soluţiei a două state la cel mai înalt nivel al guvernului israelian este inacceptabilă”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres / Arhivă
23 January 2024, 23:33

Respingerea de către guvernul israelian a unei soluţii a două state, un stat palestinian independent alături de Israel, este “inacceptabilă” şi riscă “prelungirea conflictului”, a avertizat, marţi, secretarul general al ONU în faţa Consiliului de Securitate, relatează AFP.

“Respingerea clară şi repetată săptămâna trecută a soluţiei a două state la cel mai înalt nivel al guvernului israelian este inacceptabilă”, a menţionat Antonio Guterres în cursul acestei reuniuni a Consiliului, în prezenţa a numeroşi miniştri de externe, notează Agerpres.

“Acest refuz şi negarea dreptului poporului palestinian de a avea un stat ar putea prelungi pe termen nelimitat un conflict care a devenit o ameninţare majoră la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, a adăugat responsabilul ONU.

“Ar putea exacerba polarizarea şi ar putea încuraja extremiştii de pretutindeni”, a explicat el.

“Dreptul poporului palestinian de a-şi construi propriul stat pe deplin independent trebuie să fie recunoscut de toţi. Şi orice refuz de a accepta soluţia a două state de către oricare dintre părţi trebuie respins ferm”, a insistat el, considerând că această soluţie este “singurul mijloc de a obţine o pace durabilă şi echitabilă în Israel, Palestina şi în întreaga regiune”.

Guvernul israelian refuză să discute cu privire la o “soluţie a două state”, iritând comunitatea internaţională, iar prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi-a reafirmat săptămâna trecută opoziţia faţă de o “suveranitate palestiniană”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite