Stare de urgență în Venezuela după două seisme majore. Peste 160 de morți, sute de răniți, mai multe zone calamitate. Căutările continuă. Liderii mondiali și-au exprimat sprijinul
Două cutremure devastatoare au lovit azi-noapte Venezuela, la scurt timp unul după altul, ambele cu magnitudine peste 7. Peste 160 de oameni au murit, numărul răniților a trecut de o mie – dar bilanțurile sunt încă provizorii, mii de persoane sunt date dispărute. Sunt mai multe zone calamitate, a fost decretată stare de urgență națională, țări de pe întreg globul încep să trimită asistență umanitară.
Primul cutremur a lovit coasta nordică a Venezuelei la aproximativ două sute de kilometri vest de capitala Caracas, cu magnitudinea de 7,1, dar la sub un minut a venit cel de-al doilea, de 7,5, la fel ca în cazul seismului din România din 1977.
Pagubele sunt deocamdată incalculabile. Nu se știe câți oameni sunt prinși sub dărâmături.
Este imposibil de știut deocamdată numărul exact al victimelor. În Caracas și La Guaira, multe clădiri sunt prăbușite sau stau să cadă.
Un centru comercial a fost evacuat chiar în timpul cutremurului.
Televiziunea din Caracas a fost parțial distrusă, aeroportul Maiquetía a fost avariat, la fel și Ambasada Franței.
Au fost suspendate pentru o săptămână toate cursurile și serviciile neesențiale, iar președinta țării a cerut întregului personal medical să vină la serviciu.
Delcy Rodríguez, președinta în exercițiu a Venezuelei: Declarăm stare de urgență, conform Constituției. Vreau să mulțumesc guvernelor din lumea întreagă care, imediat după seisme, ne-au contactat și și-au oferit ajutorul.
Marco Rubio, secretarul de stat al SUA: Am deplasat deja echipe de căutare și salvare din Virginia și Los Angeles, vor fi și altele. Acestea sunt cele mai urgente necesități, cele pentru căutări, în condițiile în care sunt multe clădiri prăbușite. Aeroportul de acolo e grav avariat, deci ne bazăm pe Departamentul de Război ca să putem face deplasări acolo. Vom ajuta Venezuela și cu imagini aeriene, mai ales ale zonei de coastă, unde nu au o bună vizibilitate a pagubelor și a impactului.
Președintele Trump a fost printre primii care s-au oferit să ajute Venezuela, alături de lideri din America de Sud și Europa. După ce administrația americană l-a îndepărtat cu forța pe fostul președinte venezuelean la începutul acestui an, relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit semnificativ.
Papa Leon trimite un ajutor de urgenţă iniţial de 100.000 de euro
ACTUALIZARE Papa Leon al XIV-lea a trimis un ajutor financiar iniţial de urgenţă în valoare de 100.000 de euro în Venezuela, a anunţat joi Vaticanul, transmite AFP.
Această sumă, eliberată de Dicasterul pentru Servicii de Caritate, departamentul Sfântului Scaun responsabil pentru operele caritabile ale Papei şi ajutorul acordat populaţiilor aflate în nevoie, constituie „o contribuţie iniţială” destinată sprijinirii eforturilor de ajutorare, a anunţat Vatican News, site-ul oficial de ştiri al Vaticanului.
ONU: Peste 100 de clădiri s-au prăbușit în La Guaira
ACTUALIZARE Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a raportat că peste 100 de clădiri s-au prăbușit în La Guaira, un mic stat de coastă situat la nord de Caracas, care a fost cel mai grav afectat de cutremure.
Amploarea devastării copleșește autoritățile locale, a afirmat OCHA în ultimul său raport privind răspunsul la dezastru, desemnând zona afectată drept prioritate pentru echipele internaționale de salvare.
În raport se menționează: „Deși numărul victimelor și nevoile umanitare rămân neclare, este evident că pagubele au fost foarte grave. Statul La Guaira, unde se află principalul aeroport, a fost declarat zonă de dezastru. Primele informații indică faptul că numărul victimelor ar putea fi substanțial și că sunt posibile noi replici”.
Șeful agenției umanitare a ONU, Tom Fletcher, a declarat că organizația este „pe deplin mobilizată” pentru a oferi asistență în Venezuela, adăugând că „zilele următoare vor necesita un efort colectiv masiv pentru a sprijini răspunsul coordonat de guvern și pentru a ajuta comunitățile”.
Într-o declarație, acesta a afirmat: „Chiar și înainte de aceste cutremure, aproape 8 milioane de persoane din Venezuela aveau nevoie de sprijin umanitar. Acest dezastru riscă să agraveze vulnerabilitățile existente. Sprijinul internațional susținut acordat organizațiilor umanitare care intervin pe teren este esențial și urgent.”
SUA vor oferi sprijin „substanțial, rapid și eficient” Venezuelei
ACTUALIZARE Majoritatea statelor din America Latină au promis că vor ajuta Venezuela, iar Statele Unite au anunţat mobilizarea unor echipe de salvatori. Uniunea Europeană şi-a oferit de asemenea sprijinul.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Washingtonul va oferi un răspuns „la nivel guvernamental” în urma cutremurelor din Venezuela, relatează AFP.
„Așadar, avem un răspuns la nivel guvernamental. Va fi amplu, rapid și eficient”, a declarat el reporterilor în timpul unei vizite în Bahrain, precizând că Departamentul Apărării al SUA va juca un „rol logistic important”, notează The Guardian.
Liderii mondiali și-au exprimat sprijinul pentru Venezuela
ACTUALIZARE Iranul s-a declarat pregătit să ofere ajutor în cadrul operațiunilor de salvare și ajutor umanitar, după ce Venezuela a fost lovită de cel mai puternic cutremur din ultimul secol.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Esmaeil Baqaei, a anunțat, într-o declarație, ”disponibilitatea Iranului de a oferi orice asistență necesară în cadrul operațiunilor de ajutor umanitar și de salvare”, exprimându-și totodată „solidaritatea cu guvernul și poporul venezuelean”, notează The Guardian.
Ţările de Jos au anunţat joi desfăşurarea unei echipe de salvare, câini de căutare şi echipamente în Venezuela, transmite AFP.
„Nevoile sunt imense. Având în vedere amploarea dezastrului (…) Ţările de Jos au propus imediat desfăşurarea unei echipe de căutare şi salvare (USAR), care va fi trimisă acolo cât mai curând posibil”, a declarat Sjoerd Sjoerdsma, ministrul olandez pentru Comerţ Exterior şi Cooperare pentru Dezvoltare.
Ministrul de Externe al Marii Britanii, Yvette Cooper, s-a alăturat unei lungi liste de personalități internaționale care își exprimă sprijinul și solidaritatea față de Venezuela.
Într-o postare pe X, ea a declarat: ”Gândurile mele sunt alături de cei afectați de cutremurele devastatoare din Venezuela. Colaborăm cu partenerii noștri pentru a evalua nevoile și a contribui la efortul global de ajutorare.”
My thoughts are with those affected by the devastating earthquakes in Venezuela.
— Yvette Cooper (@YvetteCooperMP) June 25, 2026
We are working with partners to assess the needs & help with the global response.
British nationals should follow local authority advice & check FCDO travel advice pages for latest info.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a exprimat solidaritatea cu Venezuela după ce două cutremure au lovit țara.
Venezuela’da meydana gelen iki ayrı depremde hayatını kaybedenlerin acısını yürekten paylaşıyor, dost Venezuela halkına ve hükûmetine başsağlığı ve geçmiş olsun dileklerimi iletiyor, yaralılara acil şifalar temenni ediyorum.
— Recep Tayyip Erdoğan (@RTErdogan) June 25, 2026
Türkiye olarak bu acı ve zor günlerinde Venezuelalı…
Mesajul său reflectă propria experiență a Turciei cu dezastre naturale devastatoare din ultimii ani, în special cutremurele din februarie 2023 care au lovit sudul Turciei și nordul Siriei, și care au dus la moartea a zeci de mii de oameni și au provocat distrugeri pe scară largă.
„Împărtășesc sincer durerea celor care și-au pierdut viața în cele două cutremure separate care au lovit Venezuela și transmit condoleanțe și urări de însănătoșire rapidă poporului și guvernului prietenos al Venezuelei, dorind vindecare rapidă celor răniți”, a declarat Erdogan într-o postare pe X.
Erdogan a adăugat: „Turcia este alături de prietenii din Venezuela în aceste zile dureroase și dificile.”
Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat într-o postare pe X că își exprimă solidaritatea cu victimele, cu familiile acestora și cu cei mobilizați pe teren.
Prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez, a declarat că tot sprijinul său, „și cel al Spaniei”, este alături de cei din Venezuela, adăugând că gândurile sale și ale țării sunt alături de victime și de familiile acestora.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Guo Jiakun, a declarat într-o conferință de presă că țara va face tot ce poate pentru a ajuta Venezuela, adăugând că până acum nu există rapoarte despre victime chineze.
Președintele El Salvadorului, Nayib Bukele, a declarat că 300 de salvatori și paramedici, împreună cu 50 de tone de echipamente, medicamente și provizii esențiale, sunt gata să fie trimise la Caracas.
Anterior, președintele american Donald Trump a declarat că „a instruit toate agențiile guvernului nostru să se pregătească să acționeze rapid”, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio a declarat că țara „desfășoară imediat echipe de căutare și salvare, resurse medicale și asistență umanitară” în Venezuela.
„Din fericire, auzim oameni în viață și îi vom salva” transmit echipele de căutare și salvare. „Nu vom pleca de aici până nu salvăm ultima persoană pe care o găsim în viață și știu că, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși”.
"Estamos haciendo todo lo necesario para salvar la mayor cantidad de vidas"
— David de la Paz 戴维 (@daviddelapaz) June 25, 2026
Equipos de rescate continuaban con las labores de búsqueda y salvamento en Caracas, capital de #Venezuela, tras el fuerte #Terremoto de magnitud 7,2 y otro más de 7,5 en la escala de Richter, que dejaron… pic.twitter.com/KJaSOpL9mS
Cel puțin 164 de oameni au murit și 971 au fost răniți, potrivit celui mai recent bilanț
ACTUALIZARE Conform celui mai recent bilanț oficial anunțat de președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, cel puțin 164 de oameni au murit și 971 au fost răniți în cele două cutremure.
Venezuelenii au dormit pe saltele și rogojini întinse pe asfalt sau s-au refugiat în propriile lor autoturisme parcate pe străzi joi dimineață devreme, pe fondul fricii de replici în urma celor două cutremure majore de 7,2 și 7,5 grade care au lovit țara joi, informează EFE.
Rodriguez a indicat că La Guaira, un stat de coastă din nordul țării și vecin cu Caracas, este statul cel mai afectat de cutremurele înregistrate miercuri, avertizând că există ‘zeci’ de clădiri prăbușite.
Rodriguez a adăugat că va fi creat un fond iniţial de 200 de milioane de dolari, utilizând resurse de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru reconstrucţia infrastructurii, a spitalelor şi a locuinţelor afectate.
ACTUALIZARE Statul La Guaira, situat pe coasta nordică a Venezuelei, care a suferit cele mai mari pagube, a fost declarat zonă sinistrată, a declarat președintele interimar Delcy Rodriguez.
„Putem spune că situația din La Guaira este o adevărată tragedie”, a declarat Rodriguez într-un discurs susținut târziu în seară.
„Zeci de clădiri s-au prăbușit, iar în prezent suntem angajați în operațiuni de salvare dificile pentru a salva cât mai multe vieți, pe cât permite Dumnezeu.”
Rodriguez a declarat că echipe de salvare din Statele Unite, Republica Dominicană, El Salvador, Mexic și Qatar vor sosi în Venezuela pentru a sprijini eforturile de intervenție. China, Brazilia și națiunile din Caraibe au oferit ajutor umanitar, a adăugat ea.
„Ne cer să acționăm în unitate națională și cu calm, știind că împreună vom depăși această tragedie”, a spus ea.
ACTUALIZARE Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5 care au zguduit zona caraibiană a țării, provocând pagube materiale care nu au fost deocamdată cuantificate, transmite agenția EFE.
‘În acest moment, avem rapoarte privind 32 de decese, fără a lua încă în calcul cifrele pe care le-ar putea furniza statul La Guaira, și peste 700 de răniți care au fost aduși la urgențe, atât la spitalele publice, cât și la centrele medicale private’, a declarat șefa statului într-o transmisiune a postului de televiziune de stat Venezolana de Television (VTV).
Massive 7.2 and 7.5 magnitude earthquakes hits Venezuela💀#Venezuela #Earthquake pic.twitter.com/TE7QVTgnmB
— God (@Indic_God) June 25, 2026
Era ora 18 și 4 minute când un prim cutremur, cu o magnitudine estimată inițial la 7,2 s-a produs la o adâncime de doar 13 km, cu epicentrul în apropierea coastei de nord, la 170 de km vest de capitală.
Juan Arraez – jurnalist Associated Press: Transmit din apartamentul meu din Caracas, Venezuela, unde un cutremur tocmai a zguduit întreaga clădire, cu câteva minute în urmă. Este cel mai puternic cutremur pe care l-am simțit vreodată în Venezuela.
“A fost foarte puternic, foarte mare. Cel mai puternic pe care l-am simțit vreodată, cel mai puternic, și a durat mult, a fost puternic. A fost foarte puternic. Nu ni s-a spart niciodată nimic la vreun cutremur. Și tot ce era în casă s-a spart. Toate paharele, totul a căzut, toate ceștile, totul.”
39 de secunde mai târziu, Institutul geologic american a înregistrat un seism și mai puternic: de 7,5 magnitudine. S-a produs la o adâncime de doar 10 km, cu epicentrul în aproximativ aceeași zonă ca și primul. Mișcările puternice au fost resimțite pe tot cuprinsul țării. Sute de mii de oameni au ieșit panicați pe străzi.
Forțele de securitate din întreaga țară au fost mobilizate pentru intervențiile de urgență. Numeroase clădiri sunt expuse riscului de prăbușire. Centrul de Avertizare din Pacific al Statelor Unite a emis alerte de tsunami pentru Puerto Rico și Insulele Virgine. Avertizarea a fost ridicată după aproximativ 30 de minute.

