Se pregătesc noi reguli pentru trotinetele și bicicletele electrice. Copiii sub 16 ani nu vor mai putea conduce, casca devine obligatorie, proprietarii unor astfel de vehicule trebuie să deţină o poliţă de asigurare
Acest adolescent traversează neregulamentar unul dintre cele mai circulate artere ale Capitalei – Bulevardul Aviatorilor. În plus, nu are nici cască de protecție. Pentru a descuraja un astfel de comportament, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care introduce o serie de obligativități.
În primul rand, nu vor putea conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice cei care au mai puțin de 16 ani. Pentru trotinetele electrice în regim de self-service, în momentul plații, se va completa obligatoriu un chestionar de 5 întrebări.
Obligatorie devine și casca de protecție, cu excepția situațiilor în care trotinetele sunt închiriate.
Acelaşi proiect de lege mai prevede faptul că proprietarii trotinetelor electrice trebuie să deţina o poliţă de asigurare.
Gabriel Andronache, deputat PNL, iniţiatorul proiectului de lege: Pentru proprietarii de trotinetă electrică urmează să se instituie o obligație de asigurare care va fi o asigurare generală, urmând ca ASF să emită normele în sensul acesta.
Cătălin Codrescu, preşedinte, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie: Ea trebuia să fie implementată de la început. De ce? Pentru actul normativ comunitar directiva 103/2009 spune foarte clar că orice vehicul cu motor trebuie asigurat de răspundere civilă auto. Ori aceste trotinete se încadrează la vehicule motor și ele trebuiau să fie supuse legislației de răspundere civilă încă de la început.
În ultimii ani, conducătorii trotinelor electrice au fost implicați în foarte multe accidente rutiere.
Potrivit datelor oficiale, anul trecut în România au fost înregistrate 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021, în urma cărora au decedat 8 persoane și au fost rănite grav 131.
După Comisia Juridică, proiectul urmează să fie dezbătut în plen. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.