Sanitas nu renunță la mitingul de joi după discuțiile cu Executivul
Sporurile din Sănătate ar putea fi incluse în salarii, astfel încât veniturile personalului să nu scadă. Este o variantă discutată la ultimele negocieri dintre liderii federaţiilor sindicale din sistemul sanitar şi reprezentanţii guvernului. Dar sindicaliştii nu au obţinut nimic în scris, aşa că joi, mii de protestatari vor ieşi din nou în stradă, în Bucureşti.
ACTUALIZARE 14.00. Sindicaliştii spun că unul dintre rezultatele întâlnirii de astăzi este că posibilitatea ca sporurile, care urmau să fie plafonate la 30%, să fie eliminate şi să fie înlocuite de salarii stabilite diferit în funcţie de secţia la care lucrează angajaţii din Sănătate. Este o discuţie care va continua la Ministerul Sănătăţii. O altă chestiune care îi nemulţumeşte pe medici este legată de gărzi, deoarece numărul acestora ar urma să crească.
Federația Sanitas va organiza, joi, un miting de protest în Piața George Enescu și un marș până la Piața Victoriei, în așteptarea unor soluții clar parafate privind sporurile din sănătate, dar și transferul contribuțiilor de la angajat la angajator, a anunțat, miercuri, președintele federației, Leonard Bărăscu.
„Mâine (joi — n.r.) va fi un mare miting al nostru în Piața George Enescu și venim aici (la Piața Victoriei — n.r.). (…) Noi ne-am propus demult să modificăm legea sau să găsim soluții mai bune pentru tot ceea ce înseamnă problemele din lege și pentru toți colegii noștri, dar nu pot să spun că în întâlnirea de astăzi nu am făcut chiar nimic. Am dat exemple în așa fel încât să nu ne mai folosim, partea guvernamentală, de cei de foarte sus cărora le va crește salariul, și partea sindicală de cei de jos și să spui că iei de la unul de jos să-l transmiți celorlați ca să aibă un salariu mare”, a declarat Leonard Bărăscu la plecarea de la discuțiile cu reprezentanții Guvernului, la care a luat parte și premierul Mihai Tudose.
_______________________________
Liderii principalelor confederaţii sindicale din domeniul Sănătăţii au venit în această dimineaţă din nou la Palatul Victoria pentru a se întâlni cu ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu şi cu vicepremierul Marcel Ciolacu, în încerc area de a-i convinge pe aceşti reprezentanţi ai autorităţilor să renunţe la deciziile care, – spun sindicatele – le vor aduce venituri mai mici anul viitor. Este vorba, mai ales, de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat şi de plafonarea sporurilor.
Medicii şi reprezentanţii asistenţilor spun că această plafonare le va scădea veniturile mai ales celor care lucrează în condiţii grele, în secţii de mari arşi, lucrează cu bolnavi de TBC sau HIV sau la unităţi de primire a urgenţelor.
Pe de altă parte, trecerea contribuţiilor exclusiv în sarcina angajatului va însemna, de fapt, ştergerea creşterii salariale pe care Guvernul a promis-o pentru anul viitor.
Mâine va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti, la care este aşteptată participarea a 15-20.000 de oameni, după care, spuneau liderii sindicali este posibil să fie anunţată chiar o grevă generală.