România, pentru prima dată la Jocurile Invictus. Ciprian Iriciuc, militar rănit în misiune: „Vorbim despre autodepășire și determinare”

28 august 2017, 08:51

„Toți militarii sunt foarte-foarte bucuroși că vor ajunge, după trei ani de la prima ediție, la un concurs de asemenea gen„, a declarat lt. Ciprian Iriciuc, invitat luni dimineață la TVR.

Locotenentul a vorbit în cadrul emisiunii „1 Matinal” despre cât de riguros este programul de antrenament al militarilor Invictus România și a explicat că participarea la Jocurile Paralimpice Invictus înseamnă pentru el și camarazii lui „autodepășire și determinare”.

„Simplul fapt că participi este ceva deosebit, unde nu se urmărește câștigul material, unde se urmărește doar participarea, interacționarea și recuperarea psihologică și fizică a militarilor afectați în urma incidentelor din teatrele de operații. Bineînțeles, fiecare din militarii participanți, probabil, să aibă un obiectiv individual, pentru că vorbim despre autodepășire și determinare”, a declarat Ciprian Iriciuc.

„Să fii mai bun decât ai fost ieri și puțin mai slab decât vei fi mâine”

Militarul rănit în teatrele de operații mai spune că nu există obstacole ce nu pot fi depășite: „Tot ce ține de obstacol este ceva psihologic. Dacă ai ambiție și determinare poți trece foarte-foarte ușor peste obstacole. Înseamnă să fii mai bun decât ai fost ieri și puțin mai slab decât vei fi mâine”.

Lt. Ciprian Iriciuc face parte din echipa Invictus România. Militarul va reprezenta țara noastră, alături de alți 14 camarazi de-ai săi, la Jocurile Invictus de luna viitoare, din Toronto. Invictus Games este cea mai mare competiţie internaţională dedicată exclusiv militarilor răniţi, la care ţara noastră participă anul acesta pentru prima dată.

TVR este alături de eroii României! Îi poți susține și tu printr-o donație în conturile dedicate proiectului „Invictus Games Toronto 2017”, deschise de Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii”, la BCR, sucursala Izvor.

  • cont în lei: RO41RNCB0081101381270010

  • cont în euro: RO63RNCB0081101381270002.

România va fi reprezentată de 15 militari răniţi în Irak şi Afganistan la Jocurile Paralimpice Invictus, din Toronto, Canada, care vor avea loc între 23-30 septembrie. Militarii Invictus vor concura la șapte probe, inclusiv volei şi canotaj.

Jocurile Paralimpice Invictus se află sub patronajul prinţului Harry al Marii Britanii, iar prima ediţie a fost în septembrie 2014, la Londra.

Jurnalistul TVR Alina Grigore ne-a spus recent povestea eroilor care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice Invictus Toronto 2017. Vezi mai jos documentarul „Cei de neînvins”, difuzat în luna iunie în cadrul emisiunii „Dosar România”.

„Militarii Invictus, dezamăgiți pentru că nu s-au mai antrenat cu fotbaliștii Naționalei României”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite