Reuniunea NATO de la București, prin ochii analiștilor: “Un interes prioritar al lumii occidentale pentru regiunea în care se află România”
Ștefan Popescu, analist de politică externă: „România să participe la o asemenea întălnire, să fie gazdă a unei asemenea întâlniri mi se pare cu totul excepțional, ceea ce exprimă un interes al lumii occidentale prioritar pentru regiunea în care se află România, regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest, spațiul dintre Marea Baltică și Marea Mediterană orientală, pentru că este un spațiu legat”.
Pe lângă prestigiu și recunoaștere, România a atins în opinia specialiștilor încă un obiectiv – acela de a readuce în prim-plan importanța securității din regiunea Mării Negre.
Liliana Popescu, directorul Institutului Diplomatic Român: „E vorba de conexiunile care au loc cu acest prilej și cu deciziile care se iau în aceste zile, decizii cu privire la întărirea securității la Marea Neagră. I s-a recunoscut Mării Negre nivelul de importanță strategică la Summitul de la Madrid. Acum se fac pași în plus”.
Marius Ghincea, expert în politici publice: „Este un semnal de unitate al aliaților. Au arătat, atât în cazul României, cât și pentru întregul flancul estic că vorbim de unitatea întregii alianțe și de faptul că țările se bucură de garanțiile de securitate”.
Din orice unghi e privită această reuniune a NATO, la nivel de miniștri de Externe din statele membre, toți analiștii consideră că evenimentul, pentru prima dată în Europa de Est, a pus Romania în lumina relfectoarelor.