Senatorul american Chris Murphy: Suntem mândri să avem soldați americani în România

Suntem foarte mândri să avem un contingent considerabil de soldați americani aici în România. Declaraţia îi aparţine senatorului democrat Chris Murphy, membru în Comisia pentru Afaceri Externe, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat jurnaliştilor români. Senatorul american a avut o întâlnire şi cu ministrul Apărării Angel Tîlvăr.

Prima întâlnire a președintelui ales, Nicușor Dan, cu un oficial european. Roberta Metsola, vizită în România

Președintele ales, Nicușor Dan a avut prima întâlnire cu un înalt oficial european. Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, aflată în drum spre Timișoara, s-a întâlnit cu președintele ales la aeroport. A fost o întâlnire în care Nicușor Dan a reconfirmat calea europeana a României. Președintele ales are și dificila misiunea de a readuce încrederea în relațiile cu partenerul nostru strategic, Statele Unite.

Ultima Oră

Cele mai citite