Grindeanu, atac la Bolojan pe tema proiectului de la Doicești: Încearcă să arunce în aer parteneriatul cu SUA
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan că depășește limitele constituționale ale unui guvern demis și că pune în discuție proiecte strategice ale României, inclusiv proiectul de la Doicești.
Grindeanu susține că premierul interimar nu are legitimitatea politică necesară pentru a lua poziții care pot afecta parteneriatele strategice ale țării.
„Simt nevoia și simțim nevoia să-l avertizăm pe Ilie Bolojan să rămână în limitele date de Constituție unui guvern demis, unui prim-ministru demis, care are, conform Constituției, prerogative doar în a administra treburile țării. Ceea ce face premierul demis Ilie Bolojan în acest moment, premier care și-a pierdut legitimitatea politică, este să pună în discuție parteneriate strategice ale României și proiecte strategice și, totodată, să slăbească companii, de asemenea, strategice ale statului român”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a invocat proiectul de la Doicești, despre care spune că este parte importantă a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
„Dacă vorbim de proiectul de la Doicești, în acest moment vorbim de un proiect strategic al României, care face parte, ca și componentă importantă, din parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite ale Americii. Luările de poziție ale prim-ministrului în niciun caz nu se înscriu în linia dată de Constituție. Trebuie să înțeleagă că este un premier demis, care n-are prerogative în acest moment în a pune sub semnul întrebării proiecte strategice și parteneriate strategice”, a spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu susține că declarațiile lui Ilie Bolojan afectează inclusiv compania Nuclearelectrica și pot avea efecte pe bursă.
„Totodată, prin aceste luări de poziție, slăbește puterea unei companii naționale, cum e Nuclearelectrica. Dar, totodată, vă spun că aceste lucruri se văd și pe bursă, fluctuații ale acțiunilor, nu doar ale Nuclearelectrica, pe care le-am văzut în aceste zile, ci și ale partenerilor Nuclearelectrica, cotați pe burse din afara României. Trebuie să înceteze cu aceste luări de poziție și să înțeleagă că, în câteva zile cât mai e premier demis, care conduce un guvern interimar, nu are dreptul să facă lucruri de acest tip și să pună sub semnul întrebării, așa cum am spus, proiecte strategice și parteneriate strategice ale țării”, a mai declarat liderul PSD.
Grindeanu a precizat că a discutat cu directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, și susține că proiectele sunt în desfășurare.
„Eu am avut o discuție cu directorul general de la Nuclearelectrica. Lucrurile sunt în desfășurare. Eu cred că dânsul, domnul Cosmin Ghiță, poate să explice pe larg în ce stadiu sunt aceste proiecte, dar în niciun caz proiecte de acest tip nu pot fi aruncate la coș așa, printr-o declarație scurtă a unui prim-ministru demis, pentru că aici vorbim de proiecte care, ce să vezi, au fost puse în mișcare de foști miniștri PNL”, a spus Sorin Grindeanu.
Liderul social-democrat afirmă că banii despre care vorbește premierul interimar au fost plătiți de miniștri PNL, dar acest lucru nu ar trebui să ducă la oprirea proiectului.
„Acele sume de bani de care tot vorbește domnul prim-ministru, care sunt parte componentă, până la urmă, a acestui proiect, au fost plătite de miniștri PNL. Asta nu înseamnă că acest proiect trebuie să se oprească. Din contră, acest proiect, fiind parte a acestui parteneriat strategic, trebuie să continue. Mie mi se pare că, în acest moment, domnul Bolojan face mai mult decât a arunca în aer un proiect strategic, încearcă să arunce în aer parteneriatul strategic al României cu Statele Unite”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

