Reuniune de urgență la Paris: „Nicio decizie despre Ucraina fără Ucraina sau despre Europa fără Europa”. Creșterea cheltuielilor pentru apărare, o necesitate
„Nicio decizie despre Ucraina fără Ucraina sau despre Europa fără Europa”, au atras atenţia liderii reuniţi, la invitaţia preşedintelui Franţei, într-un summit de urgenţă la Paris, în ajunul primelor discuţii SUA-Rusia. Cu ipoteza creşterii cheltuielilor de apărare pe masă, ideea unor de trupe de menţinere a păcii a fost intens dezbătută.
Președintele Franței a subliniat că după Reuniune a vorbit cu Donald Trump și apoi cu Volodimir Zelenski și a reiterat că pentru o pace de durată în Ucraina, Rusia este cea care trebuie să pună capăt agresiunii.
Iar fără garanții de securitate puternice și credibile pentru ucraineni, există riscul ca un acord de încetare a focului să aibă soarta acordurilor de la Minsk, a avertizat Macron.
Keir Starmer, prim-ministru Marea Britanie: Europa trebuie să își joace rolul și sunt pregătit să iau în considerare alocarea de forțe britanice pe teren, alături de alții, dacă vă exista un acord de pace durabil. Dar trebuie să existe un sprijin din partea SUA, deoarece o garanție de securitate din partea SUA este singura modalitate de a descuraja efectiv Rusia să atace din nou Ucraina.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: Din punctul meu de vedere, sunt discutate multe lucruri diferite, de la forțele internaționale de menținere a păcii la alte lucruri. Și este destul de clar pentru mine că aceasta este, prin urmare, o dezbatere nepotrivită, la momentul nepotrivit și pe tema nepotrivită. Nu ne aflăm încă într-un moment de pace, ci în mijlocul unui război purtat cu brutalitate de Rusia, care este alimentat fără Încetare.
Nu putem repeta greșelile trecutului, a atras atenția, premierul Spaniei.
Pedro Sanchez, prim-ministrul Spaniei: Se deschide o fereastră de oportunitate, pentru că administrația Statelor Unite pune bazele astfel încât să înceapă discuțiile care să ducă la o pace. Ei bine, salutăm aceste discuții, dar trebuie să ţinem minte că aceasta nu poate fi o închidere falsă. Nu putem repeta greșelile trecutului. Pentru că nu este prima dată când Rusia lui Putin anexează teritorii care nu sunt ale sale.
Un prim pas concret ar putea fi făcut la următorul Consiliu European, a atras atenția șefa executivului de la Copenhaga, un acord privind normele fiscale astfel încât statele din blocul comunitar să poată crește efectiv cheltuielile pentru apărare.
Mette Frederiksen, prim-ministru Danemarca: Nu am crezut niciodată că războiul din Ucraina este în primul rând despre Ucraina. Este vorba despre Rusia. Și este vorba despre visele imperiale, despre a construi o Rusie mai puternică și mai mare şi nu cred că se vor opri în Ucraina. Mă aștept ca la următoarea reuniune a Consiliului European să ajungem la un acord cu privire la normele fiscale și la calea de urmat pentru a ne asigura că toate statele membre pot crește efectiv cheltuielile noastre pentru apărare.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a detaliat că cheltuielile pentru apărare nu vor mai fi incluse în deficitul excesiv. O schimbare istorică pentru Uniunea Europeană.
O apariție inedită și-a făcut șefa executivului de la Roma. Giorgia Meloni a întârziat zeci de minute și a intrat cu mașina de lux până la treptele unde Emmanuel Macron își întâmpinase invitații.