Regele Charles al III-lea, prima vizită în Australia în calitate de șef de stat

Regele Charles al III-lea începe prima sa vizită în Australia în calitate de șef de stat și de monarh al acestei țări.
El este însoțit de regina Camilla.
E o vizita controversată: pe de o parte, are loc în contextul unei active campanii a republicanilor. Pe de altă parte, sondajele spun că australienii nu sunt interesați să renunțe la monarhie, cum au și confirmat într-un referendum din 1999, iar guvernul țării nu are în plan organizarea unuia nou.
Este însă și prima vizită majoră după anunțul că regele are cancer, iar cele 9 zile de evenimente, reprezintă un tur de forță pentru monarhul britanic în vârstă de 75 de ani.
Regele britanic a aterizat vineri seară pe aeroportul din Sydney după un zbor de peste 20 de ore.
Cu ocazia vizitei sale în Australia, suveranul va sublinia pericolele generate de schimbările climatice într-o ţară marcată de incendii de vegetaţie şi de inundaţii. El se va întâlni şi cu oameni de ştiinţă într-un laborator de cercetare a cancerului.
Sunt prevăzute mai multe întâlniri cu publicul, inclusiv în cadrul unui eveniment care va avea loc în faţa Operei din Sydney şi cu ocazia unei uriaşe petreceri la care se va servi friptură la grătar.