Impozitul pentru jocurile de noroc, majorat mai puțin decât a fost anunțat iniţial. Analiștii spun că Guvernul încearcă să descurajeze migrarea jucătorilor către piața neagră
Guvernul face un pas înapoi și impozitează câștigurile din jocurile de noroc mai puțin decât anunța inițial. Modificarea apare în proiectul adoptat de Executiv și trimis la Parlament. În schimb, nicio concesie nu a fost făcută în privința extinderii plății contribuțiilor pentru sănătate sau a majorării taxei pe valoare adăugată. Analiștii spun că astfel Guvernul încearcă să lupte împotriva migrării jucătorilor spre piața neagră, dar își creează totodată o problemă de percepție.
În varianta publicată joi, câștigurile din jocuri de noroc mai mici sau egale cu 10 mii de lei urmau să fie impozitate cu 10%, față de 3% cât e acum. Și toate celelalte cote creșteau semnificativ față de nivelul actual. Iar ministrul Finanțelor a explicat și care au fost motivele.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Publice: Creștem taxele de autorizare și toate celelalte taxe conexe pe jocuri de noroc într-un cuantum foarte important – la autorizare, ele cresc în cuantum aproape 30%. Pentru jucătorii care au câștiguri până în 10.000 lei, li se va reține de la 3% la 10% și vrem să dăm un semnal foarte important în privința taxării jocurilor de noroc, pe care știm foarte bine cât de nocive sunt.
În varianta adoptată în ședința de Guvern, însă, impozitele pe veniturile din jocuri de noroc au scăzut la 4% pentru veniturile sub 10.000 de lei și doar 400 de lei pentru cele între 10.000 și 66.750 de lei.
Adrian Negrescu, analist economic: Au luat această decizie, probabil, pentru a evita creșterea evaziunii fiscale din domeniul jocurilor de noroc. Există pe internet multe jocuri și multe site-uri ilegale – prin taxarea jucătorilor, îi trimiteam să caute alternative mai ieftine. Autoritățile s-au gândit că poate e mai sănătos să taxezi licențierea pentru companiile care oferă jocuri de noroc și mai puțin pe cei care le practică.
Pe de altă parte, creșterea TVA sau extinderea plății contribuțiilor la sănătate rămân neschimbate. Opt categorii de persoane exceptate până acum vor achita CASS.
Pe listă sunt: cei aflați în întreținerea unui asigurat, bolnavii incluși în programele de sănătate (cu excepția celor oncologici), cei cu venitul minim de incluziune, șomeri și alții.
La fel și pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei – pentru sumele care depășesc acest prag.
Operând astfel de schimbări în ultimul moment, Guvernul transmite un mesaj contradictoriu în politica fiscală și bugetară, spun analiștii.
Flavius Jakubowicz, analist fiscal: Se vorbește despre creșterea taxelor, pe de altă parte se reduce fiscalitatea pe o zonă care este considerată sensibilă social – aceste jocuri de noroc. Aproape de fiecare dată am observat studii de impact propuse de Guvern care nu s-au adeverit în economia reală nici măcar zece la sută.
A fost redus și impozitul suplimentar pe cifra de afaceri a băncilor mici, aplicat de la 1 iulie.
