Reacții dure la Roma față de criticile președintelui SUA la adresa Papei Leon. Meloni: Declarațiile lui Trump sunt inacceptabile

14 April 2026, 09:47

Consternare la Roma, după criticile lansate de liderul de la Casa Albă la adresa Papei Leon al 14-lea, pe tema criticilor Sfântului Părinte privind ofensivele armate.

După o declaraţie iniţială de sprijinire a Papei fără să îl menţioneze pe preşedintele Statelor Unite, Giorgia Meloni a revenit, la presiunea mai multor voci politice.  

„Consider că declarațiile președintelui Trump la adresa Sfântului Părinte sunt inacceptabile. Papa este liderul Bisericii Catolice, iar faptul că face apel la pace și condamnă orice formă de război este corect și normal”, a subliniat şefa executivului de la Roma.  

Vicepremierul Matteo Salvini s-a distanțat și el de liderul american.  

Atacarea Papei nu este nici înţeleaptă, nici utilă, a reacţionat Salvini.

Donald Trump a transmis public că nu este mare fan al Papei, pe care l-a catalogat drept „teribil” pentru politica externă. Suveranul pontif a dat asigurări că va continua să îşi îndeplinească misiunea apostolică şi să predice datoria evanghelică a făcătorilor de pace.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite