Reacții după meciul Slovacia – România: Ianis Hagi nu știe cine va fi următorul selecționer

Daniel Birligea / Profimedia Images
1 April 2026, 00:13 (actualizat 1 April 2026, 00:31)

Tricolorii s-au declarat afectați de ceea ce a pățit selecționerul Mircea Lucescu și regretă că nu au obținut un rezultat de moral la Bratislava.

Căpitan al naționalei la barajul cu Turcia și în repriza secundă a meciului de la Bratislava, Ianis Hagi consideră că tricolorii trebuie să uite toate nereușitele din ultima perioadă și să privească spre viitor. “Trebuie să închidem capitolul și să mergem înainte. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca lumea să nu-și piardă încrederea în noi. Din vară o să aratăm altceva. Ne dorim ca România să nu-și piardă încrederea în noi”, a punctat Hagi jr la finalul partidei Slovacia – România 2-0.

El a pretins că nu cunoaște numele noului selecționer după încheierea mandatului lui Mircea Lucescu, deși mass-media dă ca sigură venirea tatălui său, Gheorghe Hagi pe banca tehnică a echipei. „Nu știu cine va fi următorul selecționer, nu știu despre cine este vorba, nu am avut nicio comunicare cu domnul președinte Burleanu, cu staff-ul acestuia. Sănătate multă pentru domnul Lucescu, să petreacă mai mult timp cu familia” a conchis mijlocașul.

Autor al autogolului prin care slovacii au deschis scorul, atacantul Daniel Bîrligea a mărturisit că jucătorii au fost mai mult cu gândul la starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, după ce acesta a leșinat în timpul ultimului antrenament din cantonamentul de la Mogoșoaia și a ajuns de urgență la spital, ratând deplasarea la Bratislava.

“Domnul Mircea Lucescu ne-a zdruncinat un pic, nu cred că am fost așa mult cu gândul la fotbal, dar cu siguranță trebuia să dăm mai mult pentru dânsul. Acum va fi un nou început pentru echipa națională, trebuie să fim uniți, să muncim mai mult și să dăm totul din prima zi”, a spus jucătorul lui FCSB.

El a explicat astfel faza autogolului: „E o fază la care nu prea ai ce să faci, pentru că atunci când te lovește o minge în piept, nu ai ce să-i faci. A venit în mine și din păcate a intrat în poartă…”.

Gane vrea să rămână secund la echipa națională

Ionel Gane, antrenorul care a condus de pe bancă echipa României la meciul cu Slovacia, și-a exprimat regretul că jucătorii nu au reușit să-i ofere o bucurie selecționerului Mircea Lucescu, aflat în spital.

„Am încercat să le ridicăm moralul jucătorilor după ratarea calificării, dar și după evenimentul neplăcut cu Mircea Lucescu s-a simțit că, la nivel mental, nu am fost foarte bine. Ne pare rău că nu am putut să-i facem o bucurie lui Mircea Lucescu ca rezultat, să-i aducem o alinare cu tot ce s-a întâmplat, dar ne bucurăm că dânsul este bine”, a spus Gane.

El a adăugat că a încercat să-i motiveze cât de bine a putut pe tricolori, dar erorile de la începutul fiecărei reprize au cântărit enorm. „Am început ambele reprize foarte prost, am luat gol în minutul 7, la o fază fixă, dar și în a doua am primit gol repede. Apoi eu cred că am avut o dinamică mai bună, un control și o posesie mai bună și ne-am creat 3-4 situații bune, dar, din păcate, nu am marcat. E adevărat că și Slovacia a avut 2-3 situații foarte bune de a marca și nu a reușit, mai ales în a doua repriză. S-a văzut că ambele echipe veneau rănite după ratarea calificării la CM, dar am încercat să ne ridicăm, să facem un joc bun, și noi, și ei, dar, din păcate, noi am pierdut”.

Gane a mai spus că și-ar dori să continue munca la echipa națională din rolul de antrenor secund: „Până în acest moment nu am vorbit cu nimeni la Federație, vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla. Da, pentru mine e o onoare și o mândrie să fac parte din staff-ul echipei naționale, vom vedea, mai mult de atât nu pot să spun”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă