Război în Ucraina, ziua 175 | Rușii au instalat un punct de control la intrarea pe podul de la Kerci, în care îi verifică pe care părăsesc Crimeea
ACTUALIZARE 21.00 După exploziile care au zguduit marți bazele rușilor din Crimeea, ocupanții au înființat un punct de control înainte de intrarea pe podul Kerci, unde sunt verificate documentele și mașinile celor care doresc să plece din peninsulă, informează Ukrainska Pravda.
ACTUALIZARE 20.20 Cel puţin patru persoane au fost rănite miercuri în urma unui atac al forţelor ruse cu rachete de croazieră asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, la primele ore ale dimineţii, a anunțat Comandamentul operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, potrivit agenției EFE, preluată de Agerpres. Rachete de tipul X-22 au fost lansate de bombardiere Tu-22, conform unui comunicat postat de Comandamentul Sud pe pagina sa de Facebook, în care menţionează că patru civili au avut nevoie de asistenţă medicală în urma atacului. În urma acestui atac a fost lovit un complex turistic de coastă şi mai multe clădiri rezidenţiale din apropiere, unde s-au propagat incendii.
ACTUALIZARE 20.00 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este „urgent” ca o „inspecţie” a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina, aflată sub controlul rușilor şi unde loviturile de care cele două părţi se acuză reciproc s-au înmulţit în ultima vreme, scrie Agerpres preluând agențiile AFP şi DPA. Ocuparea sitului de către soldaţii ruşi „reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea şi siguranţa acestei facilităţi, care creşte riscurile de accident sau incident nuclear (…). Este urgent să fie autorizată o inspecţie a AIEA şi să se obţină retragerea tuturor forţelor ruse” din acest sit, a afirmat Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă, organizată după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
ACTUALIZARE 19.00 Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a sosit miercuri în orașul Liov, unde urmează să se întâlnească mâine cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează Sky News.
Luna trecută, ONU și Turcia au negociat un acord pentru a permite exporturilor vitale de cereale să părăsească porturile ucrainene de la Marea Neagră. ONU a precizat că Antonio Guterres va discuta situația exporturilor de cereale în timpul vizitei sale în Ucraina. De asemenea, el va discuta și despre centrala nucleară din Zaporojie, unde luptele dintre forțele ruse și ucrainene au dus la atacuri asupra instalației.
Guterres a mai fost în Ucraina, în aprilie, când s-a întâlnit, la Kiev, cu Zelenski. Atacurile cu rachete rusești au lovit orașul la doar o oră după ce a ținut o conferință comună de presă cu președintele ucrainean.
ACTUALIZARE ORA 18.40 Guvernatorul regiunii Sumî, Dmytro Zhyvytskyi, a anunțat că forțele ruse au tras miercuri cu artileria asupra unui sat din zona Esmanska, provocând pagube clădirilor rezidențiale, unei școli și unui centru cultural, informează The Kyiv Independent. Satul a fost bombardat de 17 ori. O linie electrică a fost, de asemenea, avariată, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă există victime, a precizat oficialul.
ACTUALIZARE 18.30 Cel puțin 12 ruși au fost uciși într-un atac asupra unei baze din orașul ocupat Nova Kakhovka, susține armata ucraineană, potrivit The Guardian.
ACTUALIZARE 17.50 Cel puţin patru persoane au fost rănite miercuri în urma unui atac al forţelor ruse cu rachete de croazieră asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, la primele ore ale dimineţii, a comunicat Comandamentul operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de EFE.
Rachete de tipul X-22 au fost lansate de bombardiere Tu-22, potrivit unui comunicat postat de Comandamentul Sud pe pagina sa de Facebook, în care menţionează că patru civili au avut nevoie de asistenţă medicală în urma atacului.
În urma acestui atac a fost lovit un complex turistic de coastă şi mai multe clădiri rezidenţiale din apropiere, unde s-au propagat incendii, conform Comandamentului operaţional Sud.
La rândul său, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Kirilo Timoşenko, a publicat mai multe fotografii pe contul său Telegram în care se pot vedea un crater şi clădiri distruse.
El a precizat că atacul a afectat localitatea Zatoka, situată la aproximativ 20 de kilometri sud-vest de Odesa, unde loviturile au avariat şapte clădiri de la o bază de agrement, precum şi 15 vile turistice.
Agenţia de presă Ukrinform precizează că au fost două rachete de tipul X-22.
Nu este prima oară când forţele ruse utilizează rachete de croazieră împotriva unor ţinte terestre importante din punct de vedere strategic în regiune, notează EFE.
În pofida atacurilor, coridorul maritim pentru exportul de cereale, agreat de Ucraina şi Rusia sub patronajul Turciei şi al Naţiunilor Unite, continuă să funcţioneze, iar miercuri alte patru nave încărcate cu produse agricole au plecat din porturile Odesa şi Ciornomorsk, conform agenţiei de presă menţionate.
ACTUALIZARE 17.45 Ucraina a ameninţat miercuri cu distrugerea podului de peste strâmtoarea Kerci, construit cu mari cheltuieli de Moscova pentru a conecta Rusia la peninsula anexată Crimeea, unde au avut loc mai multe explozii la baze militare ruseşti, relatează AFP.
„Acest pod este o structură ilegală şi Ucraina nu şi-a dat acordul pentru construcţia sa. El aduce un prejudiciu ecologiei peninsulei şi deci trebuie distrus. Puţin contează cum: voluntar sau nu”, a postat pe Telegram consilierul preşedintelui Ucrainei, Mihailo Podoliak.
Podul de la Kerci, care a fost inaugurat de preşedintele rus Vladimir Putin în mai 2018, a fost un şantier colosal şi costisitor de doi ani pentru a construi 19 kilometri care să lege Rusia continentală de Crimeea şi să dezenclavizeze peninsula la patru ani după anexarea sa de către Moscova.
Această ameninţare voalată a lui Mihailo Podoliak intervine după o serie de explozii produse în Crimeea, pe care Rusia o utilizează ca bază logistică pentru invazia sa în Ucraina lansată la 24 februarie.
Marţi, un atac a vizat un depozit de muniţie de la o bază militară situată în apropiere de Djankoi, în nordul Crimeei, Moscova evocând un „act de sabotaj” fără ca totuşi să-i desemneze pe cei responsabili.
Cu o săptămână înainte s-au produs explozii pe aerodromul militar de la Saki, în vestul peninsulei, soldate cu un mort şi mai mulţi răniţi.
Chiar dacă Ucraina nu şi-a asumat responsabilitatea în aceste atacuri, oficiali ai statului ucrainean nu au ratat prilejul de a ironiza armata rusă, sugerând că aceste incidente au fost provocate de ţigări stinse prost şi de slaba respectare a normelor antiincendiu.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări că Kievul „nu va renunţa niciodată” la intenţia sa de a recuceri Crimeea de la Rusia.
ACTUALIZARE 17.00 Incendiile au continuat și miercuri la baza militară a rușilor de lângă Dzhankoi, în Peninsula Crimeea, iar muniția a explodat, la mai bine de 24 de ore după ce baza ar fi fost atacată, relatează Sky News. În mijlocul unor scene haotice, aproximativ 3.000 de persoane au trebuit să fie evacuate. Atacul ar fi fost efectuat de forțele speciale ucrainene care operează în interiorul peninsulei ocupate de Rusia, potrivit unui oficial ucrainean citat de The New York Times.
Până acum, Crimeea a fost o zonă sigură, din care trupele ruse au lansat atacuri asupra Ucrainei. Atacul de marți a fost cauzat de un „sabotaj”, a afirmat Rusia.
ACTUALIZARE 16.20 S-au auzit explozii în apropierea unui centru de comandă rus din orașul ocupat Melitopol, potrivit primarului orașului. Scriind pe canalul său de Telegram, Ivan Fedorov a spus că o „explozie puternică a răsunat în apropierea bârlogului inamicului” în centrul orașului, notează The Guardian.
ACTUALIZARE 16.06 Acordul cerealier Rusia-Ucraina. Întrebările care au rămas fără răspuns.
ACTUALIZARE 14.22 Rusia a trimis avioane de luptă de tip Su-34 în spaţiul aerian al Belarusului pentru a lansa rachete asupra oraşului ucrainean Jîtomîr, un important centru de transport care face legătura cu Kievul, au anunţat forţele aeriene ucrainene, relatează CNN. Atacul din nordul oraşului a avariat un aerodrom şi infrastructura din zonă, au declarat oficialii, adăugând că Rusia a folosit şi rachete tactice de atacuri terestre de tip Kh-59.
ACTUALIZARE 13.00 Explozii în centrul Melitopolului ocupat de ruși. Se presupune că exploziile au avut loc în apropierea unui centru de comandă rus. Deocamdată nu au fost raportate victime, a declarat Ivan Fedorov, primarul oraşului din regiunea Zaporojie.
ACTUALIZARE 10.58 Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a confirmat pe Twitter că a discutat cu omologul său ucrainean Oleksii Reznikov despre sprijinul oferit de SUA .
Earlier today, I again spoke with my good friend and Ukrainian counterpart @oleksiireznikov to discuss U.S. support for Ukraine as Russia’s brutal invasion nears its sixth month. pic.twitter.com/ppFn23th4Q
— Secretary of Defense Lloyd J. Austin III (@SecDef) August 17, 2022
ACTUALIZARE 10.54 Aleksei Navalnîi, opozantul rus aflat în detenţie, a denunţat marţi absenţa de sancţiuni occidentale sistematice împotriva oligarhilor ruşi pentru sprijinul acestora faţă de regimul lui Vladimir Putin şi intervenţia lui militară în Ucraina, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Într-un mesaj susţinut cu exemple postate pe reţelele sale sociale, Navalnîi afirmă că doar 46 dintre cei mai bogaţi 200 de ruşi, potrivit clasamentului revistei Forbes, sunt în prezent vizaţi de sancţiuni americane, europene sau britanice.
„În opinia mea, aceasta nu prea seamănă cu un război total împotriva oligarhilor lui Putin”, a comentat Navalnîi.
ACTUALIZARE 10.40 Potrivit armatei ucrainene, trupele de ruse au pierdut în ultima zi 200 de soldați, 6 tancuri, 10 transportoare blindate, 4 sisteme de artilerie, 2 drone, un echipament special și 5 vehicule și cisterne.
These are the indicative estimates of Russia’s combat losses as of Aug. 17, according to the Armed Forces of Ukraine. pic.twitter.com/vofc4D7vBh
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) August 17, 2022
ACTUAIZARE 09.40 Primarul orașului Liov, Andri Sadovi, i-a îndemnat pe locuitorii orașului să se pregătească pentru o iarnă grea, transmite Nexta. Oamenii ar trebui să se pregătească pentru o situație „care este greu de imaginat”, a spus el.
„Este probabil să avem o iarnă grea. Este logic, nu poate fi nimic simplu într-o țară care luptă pentru independența sa. Dar trebuie să fim pregătiți pentru orice. ”
El a adăugat că autoritățile orașului au lucrat la un plan de acțiune pentru orice situații de urgență „care poate apărea ca urmare a unui atac inamic”.
The mayor of #Lviv Andriy Sadovyi urged the city’s residents to prepare for a difficult winter.
People should prepare for a situation „that is difficult to imagine,” he said. pic.twitter.com/yDezKA6K0v
— NEXTA (@nexta_tv) August 17, 2022
ACTUALIZARE 09.10 Într-o actualizare din 17 august, Statul Major al Ucrainei a raportat că forțele ruse continuă să-și concentreze eforturile lângă Bakhmut și Novopavlivka din regiunea Donețk. De asemenea, se pare că forțele ruse continuă să efectueze atacuri în apropiere de Kramatorsk și Avdiivka, precum și să consolideze pozițiile ruse în zonă.
ACTULAIZARE 08.15 Peste jumătate din instituțiile de învățământ din Ucraina sunt pregătite să reia cursurile. Ministerul Educației și Științei a efectuat inspecții la aproximativ 80% dintre instituțiile de învățământ ucrainene, constatând că doar 41% dintre acestea au adăposturi și sunt pregătite pentru cursuri cu prezență fizică, transmite Kyiv Independent.
ACTUALIZARE 08.07 De la începutul războiului din Ucraina, 20.500 de evrei ar fi emigrat din Rusia, potrivit agenției israeliene Sokhnut. Agenția transmite că aproximativ 165.000 de persoane de origine evreiască trăiau în Rusia înainte de războiul din Ucraina. Pinchas Goldschmidt a demisionat din funcția de rabin șef al Moscovei la 6 iulie, rol pe care l-a deținut timp de aproape 30 de ani. La două săptămâni după începerea războiului, Goldschmidt și familia sa au părăsit Rusia, plecând mai întâi în Ungaria și apoi în Israel. Ulterior a demisionat.
Pinchas Goldschmidt: Am simțit că trebuie să fac ceva pentru a arăta că nu am nimic de-a face și nu sunt de acord cu invadarea Ucrainei. Dar dacă aș fi făcut asta în timp ce stăteam la Moscova, aș fi pus în pericol.
ACTUALIZARE 08.00 Atac cu rachete asupra regiunii Odesa, în noaptea de 17 augusr. Trei persoane au fost rănite .
ACTUALIZARE 07.51 Cehia este pregătită să preia coordonarea procesului de restaurare a regiunii Dnepropetrovsk, transmite Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe.
Evenimentele ultimelor 24 de ore
- Ar putea fi mai multe atacuri similare cu cele din Crimeea în „următoarele 2 – 3 luni”, a declarat un consilier al președintelui Ucrainei, într-un interviu exclusiv pentru The Guardian. Mikhail Podoliak a spus că Ucraina este angajată într-o contraofensivă menită să creeze „haos în mijlocul forțelor ruse”, lovind liniile de aprovizionare ale invadatorilor în teritoriile ocupate.
- Ucraina a sugerat că s-ar aflat în spatele atacurilor din Crimeea, care au distrus un nod feroviar folosit pentru aprovizionarea trupelor ruse și a unei baze aeriene militare. Exploziile de marți par să fi distrus un depozit rus de muniții și o staţie de electricitate. Rusia a denunţat un sabotaj.
- Liderii Ucrainei, Turciei și ONU urmează să se întâlnească joi pentru a revizui acordul de export de cereale, la Liov. Secretarul general al ONU, António Guterres, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele turc Recep Tayyip Erdogan vor discuta, de asemenea, despre „necesitatea unei soluții politice în cazul conflictului” și despre situația de la centrala nucleară Zaporojie, controlată de ruși, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
- Operatorul nuclear al Ucrainei a raportat pe site-ul său un atac cibernetic „fără precedent”, dar a spus că operațiunile sale nu au fost întrerupte. „La 16 august 2022, cel mai puternic atac cibernetic de la începutul invaziei ruse a avut loc împotriva site-ului Energoatom”, a spus operatorul, adăugând că „a fost atacat de pe teritoriul Rusiei”.
- Ministerul rus al Apărării a avertizat Marea Britanie în legătură cu un zbor de spionaj planificat deasupra teritoriului rus, spunând că forțele sale aeriene au primit ordine să prevină o intruziune. Ministerul a spus că Regatul Unit a trimis o notificare prin care informează despre un zbor planificat al unui avion de recunoaștere RC-135 de-a lungul unei rute care trece parțial deasupra teritoriului rus. „Considerăm această acțiune ca pe o provocare deliberată”, a spus ministerul.
- Autoritățile estoniene au scos un tanc din epoca sovietică de pe piedestalul său din orașul Narva. Sunt între 200 şi 400 de astfel de monumente pe care guvernul s-a angajat să le dea jos până la sfârșitul anului. În această săptămână, Estonia își va închide granița pentru peste 50.000 de ruși cu vize eliberate anterior.
- Finlanda a anunțat că va reduce numărul de vize pe care le emite rușilor, începând cu 1 septembrie.
- Prima navă umanitară închiriată de ONU pentru a transporta cereale ucrainene a părăsit marţi portul Pivdenni, din sudul Ucrainei, cu aproximativ 23.000 de tone pentru Africa, a anunţat Ministerul Infrastructurii ucrainean.
- „Nava Brave Commander cu cereale pentru Africa a părăsit portul Pivdenni. În această dimineaţă, cargoul a plecat spre portul Djibouti, unde cerealele vor fi livrate la sosire consumatorilor în Etiopia”, a indicat ministerul pe Telegram.