Răsturnare de situaţie în cazul elevului bătut într-un liceu din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Părinţii agresorului: Cauza incidentului este bullyingul
Răsturnare de situaţie în cazul elevului bătut într-un liceu din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Părinţii agresorului susţin că, de fapt, fiul lor mai mic a fost transferat din liceul unde a avut loc incidentul pentru că era terorizat tocmai de adolescentul agresat zilele trecute, care îl obliga să-i dea bani şi îl maltrata. Aceştia supun că băiatul lor a încercat să se sinucidă, motiv pentru care fratele lui de 19 ani a recurs la răzbunarea violentă, un gest extrem, pe care şi ei îl condamnă. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu puternic impact emoţional.
Rudele agresorului în vârstă de 19 ani au fost audiate de poliţişti după incidentul violent de joi, când tânărul de 19 ani a pătruns în Liceul Tehnologic Iordache Golescu din Găeşti şi l-a lovit cu o bâtă pe un elev de 17 ani. Scenele violente au fost filmate de colegii victimei, fără ca vreunul sa intervină.
Familia agresorului susține că fiul lor mai mic, s-a transferat din liceul unde a avut loc incidentul pentru că era hărțuit constant de victimă. Ar fi fost forțat să îi dea bani și agresat fizic. Şi chiar ar fi încercat să se sinucidă, spun părinții. Aşa îşi explica şi comportamentul fratelui de 19 ani.
Datele din anchetă arată ca suspectul ar fi pătruns în incinta şcolii, după ce a sărit gardul fără să fie observat de agenţii de pază.
De altfel, mulţi elevi reuşesc să ocolească paza de la poartă aşa cum a procedat şi agresorul.
Tânărul de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, dar decizia poate fi contestată. Poliţia îl cercetează pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Între timp, victima lui se află în spital în stare stabilă, în afara oricărui pericol.
La numărul de urgenţă 119 se pot semnala cazurile de abuz, exploatare, neglijare a copilului.

