Radu Miruță: „Pe teritoriul național nu există nicio limitare pentru angajarea dronelor. Este o limitare a capabilităților antidrone existente”

29 May 2026, 10:15 (actualizat 29 May 2026, 10:17)

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat, la TVR INFO, după incidentul de la Galați, că nu există o limitare legislativă care să împiedice Armata Română să angajeze drone pe teritoriul național. Potrivit acestuia, restricția apare atunci când proiectilele lansate de pe teritoriul României ar putea ajunge în Ucraina.

„Nu este limitare legislativă pentru angajat drone pe teritoriul național. Limitare legislativă și o limitare la nivel NATO este să nu tragi de pe teritoriul național astfel încât proiectilul să ajungă în Ucraina, pentru că se interpretează ca fiind o implicare în războiul dintre Rusia și Ucraina. Pe teritoriul național nu există nicio limitare. Limitarea este că, dacă tragi din România proiectile, trebuie să cadă tot în România”, a declarat Radu Miruță.

Ministrul a explicat că, în zona de frontieră, situația este complicată tocmai pentru că dronele se apropie de România pe distanțe foarte mici, iar proiectilele lansate pentru interceptare ar putea cădea pe teritoriul Ucrainei.

„Având în vedere că situațiile astea se întâmplă pe graniță, în unele scenarii nu există posibilitatea să tragi din România înspre drone și să cadă proiectilul tot în România. Poate cădea în Ucraina, ceea ce nu e permis”, a spus ministrul Apărării.

„Sunt 10 kilometri de la punctul de intrare în graniță până în municipiul Galați”

Radu Miruță a vorbit și despre limitările tehnice în cazul folosirii avioanelor de vânătoare pentru interceptarea unei drone aflate foarte aproape de o zonă locuită.

„Limitările tehnice sunt cu privire la scenariile în care aeronavele de vânătoare pot să angajeze ținta. Dați-vă seama că sunt 10 kilometri de la punctul de intrare în graniță până în municipiul Galați. Să tragi dintr-un avion F-16 cu o rachetă într-o dronă care, după ce e angajată, aterizează în mijlocul Galațiului produce pagube mai mari”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Radu Miruță, soluția potrivită pentru astfel de situații este apărarea antiaeriană de la sol.

„Ceea ce trebuie făcut este apărarea antiaeriană de la sol. Problema este că înzestrarea Armatei Române până acum nu a fost preocupată pentru sisteme de apărare antiaeriană de la sol”, a declarat acesta.

Opt proiecte de apărare antiaeriană pentru drone

Ministrul Apărării susține că, de când a preluat mandatul, a introdus în înzestrarea Armatei Române opt proiecte de apărare antiaeriană pentru drone.

„De cinci luni, de când sunt la Ministerul Apărării, am introdus în înzestrarea Armatei Române opt proiecte de apărare antiaeriană pentru drone, cele mai moderne posibil, dar durează până când vin, 2027, 2028”, a spus Radu Miruță.

Acesta a precizat că România a cerut sprijin aliat temporar pentru zona Dobrogei, până la livrarea sistemelor comandate.

„Mai mult, acum trei luni, la nivel NATO, am solicitat oficial ca, până când ne vin nouă aceste produse pe care pentru prima oară le-am comandat, de apărare antiaeriană, să primim sprijin aliat temporar în zona Dobrogei”, a afirmat ministrul.

Discuții cu secretarul general al NATO

Radu Miruță a spus că solicitarea României este în analiză la nivelul Alianței și că a discutat în această dimineață cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru grăbirea unei decizii.

„Este în analiză această solicitare. Am avut o discuție în această dimineață cu secretarul general Mark Rutte, cu rugămintea de a grăbi o decizie la nivel NATO cu privire la solicitarea României, făcută de acum trei luni, de când am ajuns la Ministerul Apărării”, a precizat Radu Miruță.

Întrebat despre posibilitatea activării Articolului 4, ministrul a spus că aliații sunt informați, iar discuțiile sunt în desfășurare atât la nivel politic, cât și militar.

„Sprijin complet. Am discutat și azi-noapte, am discutat și în această dimineață. Întreaga Alianță, toți membrii sunt informați. Se poartă discuții și la Bruxelles. Am avut discuție, vă repet, cu secretarul general, care este informat la nivel militar”, a spus ministrul.

Radu Miruță a precizat că au avut loc și discuții între șeful Statului Major al Apărării și comandantul suprem al forțelor aliate în Europa.

„A avut în această dimineață, după ce am discutat cu domnul Rutte, o discuție între șeful Armatei, șeful Statului Major, și SACEUR, adică partea militară, comandantul suprem din zona Europa. Se întâmplă lucruri, o să anunțăm în perioada următoare”, a adăugat ministrul Apărării.

„Războiul din Ucraina nu este o glumă”

Radu Miruță a transmis și un mesaj pentru populație, afirmând că războiul din Ucraina trebuie tratat cu maximă seriozitate.

„Războiul din Ucraina nu este o glumă. Nu doar celor din zona Galați, ci celor din România care invocă tot felul de mofturi despre SAFE, despre înzestrarea Armatei Române, le spun să realizeze că ce s-a întâmplat azi-noapte se poate întâmpla oricăruia dintre noi”, a declarat ministrul.

El a subliniat că Armata Română încearcă, prin capabilitățile pe care le are în prezent, să reducă riscurile unor astfel de scenarii.

„Armata Română este în permanență preocupată ca, prin acele capabilități pe care le avem, să micșorăm toate scenariile, pentru că ce s-a întâmplat azi-noapte se poate repeta”, a spus Radu Miruță.

Ministrul Apărării a criticat faptul că, în ultimii ani, nu au fost comandate capabilități antidrone care să fie deja disponibile în dotarea Armatei Române.

„Este o limitare a capabilităților antidrone existente în Armata Română în ultimii ani. Cine s-a ocupat de acest Minister al Apărării nu a dat comandă de capabilități antidrone pe care să le avem astăzi. Cât stau la Ministerul Apărării, măcar miniștrii care vor veni să găsească comandate niște sisteme moderne antidrone pe care, pentru prima oară în înzestrarea Armatei Române, le-am introdus de acum patru luni”, a declarat Radu Miruță.

O dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. Persoane rănite, zeci de locatari evacuați. A fost convocat CSAT

O dronă cu încărcătură explozibilă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din bloc.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite