Radu Leca explică de ce femicidul lovește tot mai des România: ”Nu e o întâmplare, ci rezultatul unei culturi care tolerează violența”

România este din nou zguduită de un caz de violență extremă împotriva unei femei. Psihologul Radu Leca avertizează că femicidul, omorârea unei femei pentru simplul fapt că este femeie sau în contextul unei relații de gen, nu apare niciodată dintr-un singur motiv, ci este rezultatul unui întreg sistem de factori personali, sociali și culturali.

Specialistul descrie fenomenul ca pe un cumul de predispoziții individuale, traume și contexte sociale care validează controlul și violența.

„Ca psiholog, privesc fenomenul ca pe rezultatul unei interacţiuni între predispoziţii personale (neurobiologice, temperamentale), experienţe de viaţă (traume, modele familiale) şi contexte sociale care validează controlul şi violenţa.”

În majoritatea cazurilor, spune Radu Leca, actul letal este precedat de un lung proces de degradare a demnității și siguranței victimei.

„În cele mai multe cazuri, actul letal este precedat de un lung proces de degradare a demnităţii şi siguranţei victimei, iar aici, ca exemplu, avem cazul Mihaelei, ucisă de soțul recidivist în fața copiilor. Procesul de degradare conține intimidare, izolare, violenţă psihologică sau fizică repetată.”

Anchetă la Poliția Teleorman, după cazul tinerei ucise de fostul soț. Polițiștii cer brățări electronice pentru agresori

Poliţia Română a declanşat o anchetă internă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman, după cazul femeii de 25 de ani din comuna Beciu, care a fost ucisă sâmbătă, pe stradă, de fostul soţ, în timp ce se afla alături de copilul lor de nici trei ani. Şeful Poliţiei Române a mers, alături de adjunctul său, la Teleorman, unde deja a anunţat verificări privind modul de intervenţie al poliţiştilor. Reamintim, cazurile de violență domestică pot fi raportate la numărul gratuit 0800.500.333.

10 November 2025, 12:39 (actualizat 11 November 2025, 07:12)

La nivel individual, anumite trăsături de personalitate și condiții psihologice pot amplifica riscul.

„Factori precum personalitatea narcisică sau antisocială, istoricul abuzului în familie sau tulburările de reglare emoţională cresc riscul ca o persoană tulburată să recurgă la violenţă.”

Psihologul atrage însă atenția că majoritatea persoanelor cu tulburări psihice nu devin violente.

„Subliniez că majoritatea persoanelor cu tulburări psihice nu devin violente! Ele interacţionează cu alţi factori de risc – consumul intens de alcool sau droguri, accesul la arme, pierderea controlului în faţa separării – care precipită escaladarea.”

Radu Leca explică faptul că relațiile bazate pe control, gelozie și dependență financiară sunt terenul cel mai fertil pentru violență.

„Relaţiile în care predomină dinamici de control, posesivitate, gelozie patologică, restricţionarea libertăţii, finanţarea exclusivă sunt tare fertile pentru escaladare.”

Un moment critic este separarea, atunci când agresorul simte că pierde controlul.

„Separarea sau intenţia de părăsire constituie momente de risc major pentru victime, pentru că actorul violent pierde o sursă de putere şi recurge la acte extreme ca formă de restabilire a controlului. De aceea, protecţia în perioadele de tranziţie este obligatorie și vizibil insuficientă.”

Întrebat despre contextul social, Leca afirmă că normele culturale și patriarhale amplifică riscul apariției femicidului.

„Contextul cultural şi social potentează apariţia femicidului? Categoric da. Normele patriarhale care normalizează superioritatea bărbatului, trivializează violenţa domestică sau învinovăţesc victima creează un climat în care agresiunile pot escalada.”

Mass-media, stereotipurile și lipsa reacției sociale contribuie, de asemenea, la menținerea unui climat de toleranță față de violență.

„Presa înclinată către senzațional, stereotipurile de gen şi toleranţa comunităţii contribuie la diminuarea gravităţii faptei în ochii publicului şi ai instituţiilor, ceea ce, pe termen lung, reproduce un ciclu violent.”

Potrivit psihologului, femicidul nu poate fi combătut printr-o soluție unică, ci necesită un efort colectiv și coordonat.

„Lipsa unei soluţii unice şi definitive pentru stoparea fenomenului ţine de complexitatea sa multistratificată. Intervenţiile eficiente cer coordonare între sisteme – poliţie, justiţie, servicii sociale, sănătate mentală –, resurse financiare consistente, formare specializată şi schimbare culturală profundă.”

Radu Leca atrage atenția că politicile punctuale sau legile fără aplicare reală oferă doar o protecție formală.

„Politicile punctuale sau legislaţia fără aplicare practică oferă protecţie formală, dar nu garantează siguranţă reală. În plus, subraportarea şi clasificarea inexactă a omuciderilor în funcţie de gen ne împiedică să înţelegem pe deplin amploarea şi mecanismele.”

Psihologul subliniază că și barierelor concrete — teama de stigmatizare, dependența economică, lipsa adăposturilor și birocrația lentă — le revine un rol major în perpetuarea fenomenului.

„Există bariere concrete în sprijinirea victimelor: teama de stigmatizare, dependenţa economică, copiii de protejat, lipsa locurilor sigure (adăposturi), proceduri judiciare lente sau revictimizante.”

În plus, serviciile specializate sunt insuficiente, mai ales în afara marilor orașe.

„Serviciile specializate sunt insuficiente în provincie și concentrate în centre urbane, iar intervenţiile către bărbaţii agresori sunt variabile ca și calitate şi accesibilitate. Fără alternative viabile pentru femei şi intervenţii eficiente asupra agresorilor, riscul rămâne foarte ridicat.”

Radu Leca susține că prevenția trebuie să fie gândită pe trei niveluri.

„Prevenţia necesită o abordare pe trei niveluri: primară (schimbarea normelor culturale, educaţie pentru egalitate şi reglare emoţională de la vârste mici), secundară (identificare timpurie a riscului, protecţie imediată, sprijin psihosocial şi economic) şi terţiară (tratamentul agresorilor, monitorizare şi sancţiuni)”

Psihologul insistă pe abordarea trauma-informată în toate intervențiile.

„Ca psiholog, subliniez importanţa unei perspective trauma-informate. Intervenţiile trebuie să respecte siguranţa, autonomia şi demnitatea victimelor, evitând revictimizarea.”

De asemenea, Leca spune că este nevoie de programe de reeducare și terapie pentru bărbații agresori, nu doar de pedepse.

„Este nevoie de programe bazate pe dovezi pentru bărbaţii care exercită violenţă – nu doar pedepse, ci terapii ce urmăresc schimbarea atitudinilor şi comportamentelor. Fără acești piloni, protecţia rămâne parţială.”

În final, psihologul avertizează că soluția reală nu este tehnică, ci societală.

„Soluţia nu este un «panaceu» tehnic, ci un angajament societal de lungă durată: reforme legislative aplicate, finanţare pentru servicii, educaţie pentru egalitate de gen, responsabilizare a instituţiilor şi implicare a bărbaţilor ca parteneri ai schimbării.”

„Schimbarea culturală cere timp, dar este singura cale de a reduce definitiv faptul că viaţa unei femei este percepută ca «pârghie» de control. Empatia, vigilenţa comunităţii şi politici coerente pot transforma riscul în protecţie, dacă alegem colectiv să prioritizăm această problemă”