Psihologul Radu Leca: Retragerea soldaților americani funcționează ca un test de stres psihologic la scară continentală

Plecarea soldaților americani de pe teritoriul Europei nu are doar implicații geopolitice, ci și profunde efecte psihologice la nivel colectiv, avertizează psihologul Radu Leca.

„Timp de decenii, prezența lor a jucat rolul unei baze sigure, un factor extern care reducea anxietatea colectivă în fața riscurilor. Când baza sigură se retrage, apar întrebări identitare de tipul: cine suntem fără ea, ce putem controla, cât de vulnerabili suntem?” a explicat Leca.

Astfel de tranziții „declanșează atât anxietate anticipatorie, cât și oportunități de maturizare”.

În opinia sa, Europa se află în fața a două posibile scenarii: „Ne regăsim propria busolă.” sau „Rămânem singuri în fața furtunii.”

Psihologul atrage atenția că pentru clasa politică europeană, această schimbare „activează presiuni cognitive și emoționale”. Liderii trebuie să gestioneze ambiguitate ridicată, informații contradictorii și decizii luate sub presiunea timpului.

„Două reacții sunt tipice: reactanța – respectiv îndemnul spre autonomie, accelerarea inițiativelor locale – și anxietatea de responsabilitate, frica de a greși fără plasa de siguranță.”

Dispariția simbolului amplifică senzația de insecuritate

Potrivit lui Leca, de aici rezultă „dinamica dintre discursul despre autonomia strategică și tentația firească de a căuta noi garanții. E momentul să ne ridicăm pe propriile picioare sau suntem prea expuși pentru a reuși singuri.”

La nivelul cetățenilor obișnuiți, percepția riscului este influențată de ceea ce vedem și auzim frecvent.
„Imaginea soldatului american patrulând a fost un simbol constant al protecției. Dispariția simbolului amplifică senzația de insecuritate, chiar dacă riscurile obiective nu cresc proporțional.”

Totuși, spune Leca, unii oameni pot simți „ușurare și dorință de normalizare, fără prezență militară vizibilă. Putem trăi mai liniștiți, fără umbre lungi sau fără scut, fiecare zgomot devine amenințare.”

Din perspectiva atașamentului colectiv, Europa a funcționat mult timp cu un „tânăr adult de referință” extern.

„Când acesta pleacă, apar faze asemănătoare doliului: negarea – nu se va întâmpla, furia – ne abandonează, negocierea – poate rămân parțial, tristețea și, eventual, acceptarea.”

Această acceptare, spune psihologul, poate aduce „recalibrare, redefinirea responsabilității, consolidarea capacităților proprii și cultivarea încrederii reciproce între state.”

Mass-media joacă un rol crucial

Despărțirea ne învață să creștem sau, în sens opus, pierdem singurul sprijin care conta.

Mass-media joacă un rol crucial în amplificarea sau atenuarea emoțiilor colective. „Jurnaliștii de scandal creează titluri alarmiste ce cresc fals atenția, dar și anxietatea, alimentând spirale de teamă.”

În schimb, „comunicarea calmă și transparentă despre riscurile reale versus cele percepute reduce incertitudinea. Informația clară scade frica. Zgomotul mediatic transformă îngrijorarea în panică.”

Pe plan social, Leca avertizează că retragerea poate „intensifica polarizarea”. Unii pot cere investiții accelerate în apărare, în timp ce alții se tem de militarizare și pierderea bunăstării: „Criza ne adună laolaltă. Criza ne rupe unii de alții.”

În ceea ce privește leadershipul, psihologul subliniază că „oamenii caută lideri care absorb anxietatea, structurează incertitudinea și explică planuri coerente.”

„Toleranța la ambiguitate, capacitatea de a spune nu știm încă, dar iată ce facem concret între timp, și coerența între vorbă și faptă reconstruiesc încrederea. Lipsa acestor elemente alimentează cinismul și panica. Calmul bine argumentat devine scut. Mesajele goale transformă teama în haos.”

La nivel individual, sentimentul de siguranță se mută de la controlul extern la cel intern.
„Educația pentru reziliență, alfabetizarea mediatică, dialogul civic și cooperarea locală stimulează sentimentul de eficacitate. Când oamenii nu-și văd rolul, crește învățarea neajutorării și fatalismul. Când acționăm, frica scade. Când așteptăm, frica crește.”

În opinia sa, este esențială și „ecologia emoțiilor colective”. Frica ne face hipervigilenți, dar pe termen lung este epuizantă. Speranța realistă, care combină luciditatea cu planurile concrete, creează energie pozitivă de adaptare. Speranța cu ancore devine strategie. Speranța fără plan e doar amânare.

Sentimentul de siguranță nu este doar despre simboluri

Pe termen lung, Europa traversează un proces de creștere post-traumatică.„Clarificarea valorilor, investițiile în capacități proprii, parteneriatele diversificate și cultura de prevenție pot transforma anxietatea în acțiune coerentă.”

Totuși, avertizează Leca, „există și riscul retragerii defensive, al cinismului și al normalizării fricii. Despărțirea poate aprinde maturitatea. Sau despărțirea poate îngheța curajul.”

Întrebarea „ne simțim mai puțin apărați?” are, spune el, „un răspuns psihologic categoric da – pentru mulți, simbolurile contează. Steagul american fluturând deasupra Guvernului României reprezenta siguranță.”

„Dar sentimentul de siguranță nu este doar despre simboluri, este o arhitectură de relații, capacități, încredere și sens. Dacă aceste elemente se consolidează, absența unei umbre protectoare devine prilej de autonomie, nu gol de teamă. Siguranța se construiește, nu se împrumută. Fără umbre, lumina e prea puternică.”