Protest la 2 Mai, unde zeci de tineri au cerut dreptate pentru victimele lui Vlad Pascu

2 mai 2024, 19:38 (actualizat 2 mai 2024, 20:53)

Protest pe litoral. Zeci de tineri, familiile celor care au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu, prietenii lor și alte persoane revoltate de modul în care se desfășoară procesul au organizat un marș simbolic. Au pornit din Vama Veche și au mers până la locul în care a avut loc tragicul accident în vara trecută. Spun că tot ce își doresc este să se facă dreptate.

Principalele mesaje al acestui marș sunt că „Cel mai iubit dintre pământeni este acum un înger” și „Îți vom face dreptate”, a transmis Ana Maria Stancu, pentru Ora de Știri.

Zeci de persoane au urmat acest drum din Vama Veche și până în 2 Mai, același drum pe care l-au făcut și tinerii accidentați de mașina lui Vlad Pascu anul trecut, în august. Ei trec și pe la locul accidentului.

Oamenii au vrut să tragă un semnal de alarmă, să strige către instanță că vor să se facă dreptate și vor ca în cadrul acestui proces să nu se stabilească o culpă comună.

Părinții lui Sebastian Olariu, una dintre victimele accidentului, ne-au spus că au venit la marș fără speranță, mai ales când știu că aceeași judecătoare se va ocupa de procesul care va avea un nou termen pe 9 Mai.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, tânărul mort în accidentul din august anul trecut: Este foarte dureros, dar pentru copilul meu fac orice. Astăzi n-am mai venit cu niciun gând, suntem foarte supărați pentru tot ce se întâmplă în justiția noastră, că ne va judeca iar doamna Ancuța Popovici. Vom merge pe data de 9 mai fără nicio speranță. Este un strigăt de durere din partea noastră, dar vom face tot posibilul ca să ne audă cineva.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite