Prințul Charles, plimbare în Valea Zălanului, vizită la Viscri, unde s-a întâlnit cu producători din 5 regiuni ale României
Dimineaţă, Prinţul Charles a ieşit neînsoţit din curtea conacului său şi a făcut o plimbare pe jos, de aproximativ 20 de minute, la marginea pădurii, pe pajiştea înflorită.
Localnicii s-au obişnuit deja cu prezenţa Prinţului Charles la sfârşitul primăverii.
Moştenitorul Coroanei Britanice a mers astăzi și la Viscri, la sediul central al fundației sale caritabile.
30 de fermieri și de producători din Transilvania, Delta Dunării, Bucovina, Banat și Maramureș și-au expus produsele naturale în grădina casei din Viscri a Prințului Charles – brânzeturi, miere, pește, uleiuri presate la rece, dar și băuturi organice.
Unele produse au ajuns să fie nelipsite din dejunurile Prințului de Wales.
Prințul Charles s-a întâlnit și cu fostul campion român la canoe, Ivan Patzaichin.
Apoi s-a văzut cu turiști români și străini, cu care a schimbat câteva vorbe.
Prințul Charles știe că anul viitor Sibiu va deveni Regiune Gastronomică Europeană și și-ar dori ca oficialii regiunii să fie de acord să promoveze câteva dintre produsele identificate de fundația sa în urma sondajului pe piața locală.