Număr record de turiști la bisericile fortificate din Transilvania
Număr record de turiști anul trecut la bisericile fortificate din Transilvania: aproximativ un milion de vizitatori au ajuns la monumente administrate de Biserica Evanghelică, dintre care 60 la sută au fost români.
În județul Sibiu, primele vizitate de turiști sunt bisericile din Biertan și Valea Viilor, ambele incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
În județul Brașov, cele mai căutate de turiști sunt bisericile fortificate din Viscri, Prejmer și Hărman. Cea din Prejmer este cunoscută că cea mai puternic fortificată biserică din sud-estul Europei.
Vizitatorii pot parcurge drumul de strajă de pe ziduri, ajungând astfel în cămări, unele amenajate ca mici spații muzeale ce expun unelte, porturi populare și obiecte casnice ale sașilor.
Din cele 160 de biserici fortificate din Transilvania, doar 40 sunt deschise publicului.
Specialiștii estimează că numărul turiștilor va crește atunci când lucrările de restaurare se vor termina.
De anul viitor, turiștii vor putea cumpăra bilete online și își vor putea programa vizitele în avans, printr-o platformă digitalizată. Măsuri necesare, având în vedere numărul mare de turiști.
Bisericile fortificate medievale din Transilvania sunt printre cele mai valoroase atracții din zonă. Construite între secolele al XIV-lea și al XVI-lea de coloniștii sași, edificiile aveau rol de apărare.
Zidurile groase adăposteau spațiile pentru provizii și asigurau comunităților cele necesare ca să reziste în timpul asediilor.

