Duminică 15 iunie 2025 | București 26˚C / Cer variabil

Prima întâlnire a președintelui ales, Nicușor Dan, cu un oficial european. Roberta Metsola, vizită în România

22 mai 2025, 19:18


Președintele ales, Nicușor Dan a avut prima întâlnire cu un înalt oficial european. Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, aflată în drum spre Timișoara, s-a întâlnit cu președintele ales la aeroport. A fost o întâlnire în care Nicușor Dan a reconfirmat calea europeana a României. Președintele ales are și dificila misiunea de a readuce încrederea în relațiile cu partenerul nostru strategic, Statele Unite.


Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns aproape de miezul nopții pe Aeroportul din Otopeni într-o vizită de două zile pe care o face în țara noastră. Roberta Metsola a discutat cu Nicușor Dan în salonul oficial timp de aproape o oră. Cei doi au publicat apoi pe rețelele de socializare aceeași fotografie de la întâlnire.

Dacă în privință direcției europene a României lucrurile au fost clarificate, mai rămâne de câștigat încrederea administrației Trump, care încă de la preluarea mandatului la începutul anului a transmis numeroase mesaje de rezerva, după anularea turului al doilea al prezidențialelor, care au culminat cu excluderea României din programul Visa Waiver.

Nicușor Dan: „Noi avem un parteneriat strategic pe care ne dorim să îl continuam să îl extindem. Cred că este și dorința părții americane. În sfârșit vom avea un președinte legitim, începând de luni, care va putea să discute în mod legitim cu administrația americană. Am avut deja niște schimburi mesaje cu administrația americană. Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut. Dar am avut o deschidere din partea americană. Sunt convins că o să comunicam bine.”

Încep să apară și primele semnale pozitive în relația cu Statele Unite, după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. În ciuda faptului că Donald Trump nu a transmis un mesaj direct de felicitare, faptul că a nominalizat atât de rapid un nou ambasador și a subliniat, în acest context, importanța parteneriatului dintre cele două țări este un semnal foarte puternic.

De asemenea Trey Trainor, președinte al Comisiei Electorale Federale din SUA, care s-a aflat în România, la invitația Autorității Electorale Permanente, pentru a observa primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai notează că a fost „martorul direct al unui proces electoral care nu numai că a respectat, dar în multe privințe a depășit standardele democratice internaționale”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite