Turcia: Liderul opoziţiei promite “să nu capituleze” după revocarea conducerii sale la Istanbul
Preşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziţie din Turcia, Özgür Özel, a promis marţi “că nu va capitula” după ce instanţa a demis conducerea partidului său din Istanbul, relatează AFP.
“Decizia instanţei este nulă din punct de vedere politic şi juridic. Nu o recunoaştem. Să ştie toată lumea că nu vom capitula”, a declarat el, promiţând că va face apel la această decizie.
Un tribunal din Turcia a revocat marţi conducerea filialei din Istanbul a CHP pentru presupuse nereguli la congresul din 2023.
Conform sentinţei consultate de agenţia citată, instanţa a anulat rezultatele congresului şi l-a exclus din poziţia de lider pe şeful filialei, Ozgur Celik, alături de alţi 195 de membri ai conducerii şi delegaţi.
Sunt suspendate de facto “toate deciziile luate la congresul provincial din Istanbul” al CHP din 8 octombrie 2023.
Formaţiunea social-democrată resimte o presiune judiciară tot mai mare prin numeroase anchete deschise în urma unor suspiciuni de corupţie în cadrul primăriei din Istanbul, apreciază AFP.

