Preşedintele Putin s-a întâlnit cu ministrul chinez al apărării, întâlnire ce nu fusese anunţată public

Guvernul chinez anunţase săptămâna trecută vizita ministrului său al apărării în Rusia, afirmând că acesta se va întâlni cu oficiali ruşi, dar fără să facă nicio menţiune despre vreo întâlnire cu Putin.
Peskov a declarat duminică agenţiei TASS că detalii despre această întâlnire vor fi oferite mai târziu.
Deşi China se declară oficial neutră în războiul declanşat de Rusia în Ucraina, preşedintele chinez Xi Jinping nu a condamnat invazia rusă şi a efectuat luna trecută o vizită oficială la Moscova pentru consolidarea parteneriatului cu preşedintele rus Vladimir Putin.
În acest timp, statele occidentale care ajută militar Ucraina în războiul cu Rusia insistă pe lângă China să nu ofere la rândul ei un astfel de ajutor Moscovei, ajutor ce ar risca să încline în favoarea acesteia din urmă balanţa conflictului.
Ministrul chinez de externe, Qin Gang, a asigurat vineri, după o întrevedere la Beijing cu şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, că China nu va furniza arme niciuneia dintre părţile din conflictul ucrainean şi a pledat din nou pentru negocieri de pace între Moscova şi Kiev. Ministrul chinez a adăugat că exportul produselor cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, este controlat prin lege.
Potrivit unui oficial de la Kiev, armata ucraineană descoperă tot mai multe componente chineze în armele folosite de Rusia în războiul din Ucraina.
China and Russia become military allies because they have a common enemy who does not hide this.
Vladimir Putin met in the Kremlin with member of the State Council, Minister of Defense of the People’s Republic of China Li Shangfu.
The meeting was also attended by Russian… pic.twitter.com/T324081fa8— Victor vicktop55 (@vicktop55) April 16, 2023