Președintele, premierul și ministrul Justiției se întâlnesc vineri cu asociațiile judecătorilor, pe tema pensiilor speciale
Reforma pensiilor speciale va fi discutată, vineri, la Palatul Cotroceni. La consultări participă premierul, ministrul Justiției şi reprezentanţi ai instituțiilor din sistemul judiciar. Radu Marinescu a anunțat că președintele i-a invitat la o discuție legată de noile prevederi, anunțate deja de premier, care ar urma să fie incluse în cel de-al doilea pachet de măsuri de austeritate.
Războiul pensiilor speciale se extinde. După ce premierul Ilie Bolojan a prezentat un draft al proiectului de lege care ar putea micşora în viitor pensiile magistraţilor şi ar duce vârsta de pensionare către 65 de ani, preşedintele Nicușor Dan dă ultimatum CSM, iar ministrul Justiţiei se pronunţă în sensul etapizării măsurilor care au aruncat în aer Justiţia. CSM acuză politicul de abuz şi de intenţia de a distruge sistemul de justiţie.
Nicușor Dan, președintele României: Este total aberant, ca în legea actuală, pensia pe care o ia magistratul care alege să iasă din sistem să fie cât salariul, pentru că asta evident că încurajează oamenii să iasă din sistem. O să fie o normă tranzitorie care spune că persoanele care au avut niște condiții de pensionare și le au încă, în acest moment, și le vor păstra. Vreau să avem o discuție cu toți factorii interesați, rezultă o întrebare către CSM: Ce este cu această debandadă? Pentru că 70% din cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare.
Întrebarea șefului statului a fost taxată de președintele CSM, în exclusivitate pentru Știrile TVR.
Raluca Elena Costache, preşedinte CSM: Suntem și noi siderați, șocați sau orice alt sinonim mai vreți să folosim cu referire la această afirmație a domnului președinte. Nici nu au cum să treacă colegii noștri data de pensionare, să ceară eliberarea din funcție prin pensionare cu o anumită dată, pentru că, în această procedură de eliberare din funcție prin pensionare, ei nu au de unde să cunoască momentul în care președintele României, indiferent cine este, semnează decretele de pensionare și nici momentul în care respectivele decrete, după ce au fost semnate de președinte, pleacă la Monitorul Oficial, pentru publicare.
Conform datelor prezentate de premierul Ilie Bolojan, magistrații vor ieși la pensie la vârsta standard, de 65 de ani. Documentul prevede și scăderea pensiilor din sistemul de justiție. Cel mult 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut, așa cum se întâmplă în prezent.
Reforma pensiilor speciale, jalon neîndeplinit din PNRR, ne-a costat 230 de milioane de euro – fonduri europene reținute. Avem termen până în noiembrie să facem reforma, atlfel vom pierde banii.
Ministrul Justiţiei propune aplicarea în etape a reformei pensiilor
Președintele Nicușor Dan vrea să discute cu premierul, cu ministrul Justiției și cu responsabili din domeniu și despre posibilitatea rămânerii magistraților în sistem, pentru o perioadă mai lungă de timp, după împlinirea vârstei de pensionare.
Nicuşor Dan, preşedintele României: Propunerea mea este ca să dăm un termen nu de 3 ani, ci de 5 ani, 5 ani în care judecătorul pensionat fără condiții să poată să revină doar cu indemnizația lui la aceeași instanță de unde a plecat.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a atras atenția că măsurile anunțate marți de premierul Ilie Bolojan sunt doar propuneri și că, deocamdată, liderii coaliției nu au forma finală a proiectului de act normativ.
Radu Marinescu, ministrul Justiţiei: Nu ne dorim sub nicio formă să fie depopulate instanțele sau parchetele, nu considerăm că magistrații reprezintă o categorie profesională care trebuie să fie condamnată sau damnată într-un fel. Este o categorie profesională care a beneficiat de un statut atribuit de statul român. În momentul în care se apreciază și tindem în a modifica legislația trebuie s-o facem responsabil, corect, în dialog cu magistrații și în interesul cetățeanului român.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că are pe masă peste 70 de cereri de pensionare de la judecători și procurori, pentru care încă nu a semnat decretele. Șeful statului le-a transmis acestora că mai au timp să se răzgândească, subliniind, în același timp, că este necesară o reglementare clară, astfel încât un magistrat care vrea să se pensioneze să fie obligat să-și anunțe intenția cu cel puțin 90 de zile înainte.
Modificări serioase sunt prevăzute și pentru pensiile magistraților, care, așa cum a explicat premierul, ar urma să reprezinte 70% din ultimul salariu net și nu 80% din brut, așa cum se întâmplă acum.
Tanczos Barna, viceprim-ministru: Am început cu această categorie pentru că aici sunt cele mai mari diferențe față de pensiile standard, pe contributivitate.
Dacă vrem echitate socială și corectitudine, trebuie să urmeze și celelalte categorii.
Reprezentanții Guvernului spun că, deocamdată, nu este foarte clar sub ce formă vor fi adoptate noile prevederi legate de pensiile magistraților – dacă schimbările se vor face printr-un pachet de legi care ar urma să fie supus votului Parlamentului sau dacă modificările legislative se vor face tot prin asumarea răspunderii.