Preotul Ciprian Mega, oprit de la slujire și suspendat. Episcopia Ortodoxă a Oradiei: Slujește altor interese decât ale Bisericii și ale Țării

22 January 2025, 23:44 (actualizat 23 January 2025, 07:47)

Preotul Ciprian Mega a fost oprit de la slujire și suspendat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei, care îl acuză că a fost „plantat” în BOR de Biserica Ortodoxă Rusă, că „slujește altor interese decât ale Bisericii și ale Țării în care își duce traiul”, că se opune verificării financiar-contabile a parohiei și că s-a sustras obligației de a se prezenta la Eparhie pentru cercetări, susținând că ar fi bolnav, potrivit unui articol publicat de ebihoreanul.ro.

Episcopia l-a sancționat pe preotul Ciprian Mega în ședința din 14 ianuarie a Permanenței Consiliului Eparhial, decizia fiind comunicată publicației Bihoreanul, după ce redacția a solicitat informații pe marginea acestui subiect.

Preasfințitul Părinte Sofronie a dispus oprirea totală de la slujire a preotului Ciprian-Romeo Mega o perioadă de 30 zile și efectuarea cercetării disciplinare bisericești, precum și suspendarea din funcția de paroh, începând cu data de 15 ianuarie”, se arată în răspuns.

Preotul este acuzat “că face jocul Bisericii Moscovei”, „fieful agenților și ofițerilor KGB”, în contextul în care aceasta și-ar dori în România „o biserică paralelă, a Moscovei” ca măsură de retorsiune că BOR nu s-a retras „de pe teritoriul Basarabiei”, scrie ebihoreanul.ro

Reprezentanții Episcopiei îl acuză pe Mega și că este finanțat cu bani rusești.

În timp ce transmitea la Episcopie că este bolnav, în concediu medical, și nu se poate prezenta la Protopopiat să i se aducă la cunoștință sancțiunile, preotul Ciprian Mega anunța, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este la Washington, la festivitățile inaugurării președinției lui Donald Trump.

Ebihoreanul.ro amintește că “Ciprian Mega stârnise deja nemulțumirile superiorilor ierarhici, după ce, în octombrie 2024, a încercat să se înscrie în cursa pentru funcția de președinte al României, depunând la Biroul Electoral Central 219.951 de semnături adunate în secret. BEC i-a respins candidatura, după ce a constatat că poate „contoriza”, din diferite motive, doar 176.493 de semnături”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite