Prețuri în continuare mari la energie, deși România produce mai multă decât consumă față de anul 2022

15 noiembrie 2023, 08:41

Ultimele cifre venite de la Transelectrica arată că noi exportăm mai mult decât importăm, potrivit economica.net. A crescut producția, mai ales în zona de hidrocentrale, asta după ce am avut o problemă în vară la acest capitol. Consumul însă a scăzut, asta pentru că industria și-a restrâns activitatea.

În primele 9 luni din 2022 am produs 39,5 teravati oră, iar consumul intern era de 40,8 teravati oră. Deci consumam mai mult decât produceam și aveam nevoie să importăm energie electrică. Anul acesta cifrele s-au inversat. Producem atât cât consumam anul trecut, dar folosim doar 38 de teravati oră. Restul de energie merge la export. Deci balanța s-a inversat.

De unde avem atât de multă energie electrică? Din hidrocentrale! În primele 9 luni din 2023 acest sector a adus peste 14 teravati de energie electrică, adică mai bine de o treime din toată producția României. Sunt momente când și vântul ne ajută destul de mult. Numai zilele acestea sectorul eolian a reprezentant undeva la 30% din producția de energie, potrivit economica.ro. Adică aproximativ 2.600 de MWh într-o singură zi din morile de vânt.

Două treimi din producție vine din surse regenerabile, adică la costuri mici. Problema e că tarifele pentru populație rămân mari în continuare. Surplusul este exportat în țările vecine. În Bulgaria am trimis cel mai mult în primele 9 luni din acest an – 2,36 terawati oră, față de sub un terawat oră în aceeași perioadă a anului trecut. Apoi exportăm în Moldova, 1,86 terawati oră, aproape dublu față de cantitatea din 2022.

Datele Eurostat arată că țara noastră este campioană în UE la scumpirea curentului, suntem în top și la gaze. E greu de răspuns de ce. Dar dacă ne uităm cine are de câștigat din asta, statul încasează mulți bani din taxe, dividende, TVA, redevențe și așa mai departe. Deci e bine că producem, asta înseamnă că sectorul energetic stă bine, însă nu e bine ca o țără producătoare ca România are în continuare niște tarife atât de mari, totul girat de cei care fac legea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite