Președintele Klaus Iohannis la Gala Asociației Municipiilor: „Nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială”
„Dintre urgențe, descentralizarea este, după părerea mea, de departe una dintre prioritățile momentului”, a subliniat șeful statului.
„Acest proces a devenit de-a lungul timpului un subiect îndelung dezbătut și menționat, însă el nu a fost pus în practică din cauza, probabil, a superficialității cu care a fost tratat. Iar zilele acestea trăim iarăși unul dintre acele momente când se încearcă schimbarea întregii baze a Codului Fiscal fără ca aceste lucruri să fie, în detaliu discutate, de exemplu, cu dumneavoastră. Sper să reușiți să convingeți guvernanții că lucrurile pot fi rezolvate și mai bine”, a arătat președintele.
„Este o realitate tristă, nu doar cazul menționat, ci și în alte domenii cheie, o consecință a faptului că în România lipsește deseori viziunea unitară pe termen lung. Acum, după 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană, cred că suntem cu toții conștienți că nu mai poate fi amânată o reformă administrativ-teritorială. Fără îndoială, aceasta este singura soluție pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare între regiuni și singura prin care se poate asigura armonizarea economică și socială între acestea”, a adăugat șeful statului.
„În același timp, devenită aproape o preocupare cotidiană pentru toată lumea, infrastructura de transport rămâne de multe ori restanță care performează doar ‘pe hârtie’, în studii de fezabilitate sau în hărți frumos colorate. De aceea, trebuie făcute serioase eforturi în această direcție, pentru că de aceste lucrări depinde, în definitiv, calitatea vieții oamenilor”, a mai atras atenția președintele.