Polonia nu va primi bani din PNRR până când nu va face reforme în justiţie, afirmă preşedinta CE. Ursula von der Leyen a enumerat trei condiţii pentru planul polonez
Aprobarea de către Uniunea Europeană, miercuri, a PNRR-ului polonez, a fost „importantă”, dar nu este vorba decât despre „o primă etapă, pentru că banii vor fi vărsaţi când reformele vor fi aplicate”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Aprobarea acestui plan este legată de angajamentele clare ale Poloniei în materie de independenţă a puterii judiciare”, a subliniat preşedinta Comisiei Europene.
Şefa executivului european a pus trei condiţii pentru planul polonez: actuala cameră disciplinară va fi „suprimată şi înlocuită” de un tribunal independent, regimul disciplinar „trebuie reformat” şi infracţiunile disciplinare controversate „trebuie să fie eliminate”.
În plus, toţi judecătorii afectaţi de deciziile camerei disciplinare vor avea dreptul ca dosarul lor să fie examinat de noua cameră, a precizat ea.
Validarea planului, în valoare de 35,4 miliarde de dolari în cazul Poloniei, miercuri, a provocat nemulţumiri în rândul executivului european şi a dus la organizarea unui vot, fapt rar în cadrul CE, notează AFP.
Bruxellesul era sub presiune să-şi dea acordul, în contextul nevoilor Poloniei, care găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni în UE (circa 3,5 milioane) şi serveşte drept centru logistic pentru armele trimise în Ucraina de ţările UE şi SUA.
UE speră de asemenea şi în ridicarea veto-ului Varşoviei asupra transpunerii în dreptul european a impozitului minim de 15% asupra profitului multinaţionalelor, o prioritate a preşedinţiei franceze a Consiliului UE.
Sursa: Agerpres