Ploile și descărcările electrice se extind în sud și sud-est, dar și la munte
În intervalul menționat, în zonele montane și submontane, apoi și în regiunile sudice și sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, pe arii restrânse grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.
Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 30-40 l/mp.
În după-amiaza zilei de luni, 28 august în regiunile sudice vremea se va menține călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35-36 de grade.