Ploi torențiale și grindină în mai multe zone din vestul țării. Gospodării afectate de vreme în Arad și Caraș-Severin
A plouat torențial și a căzut grindină în mai multe zone care s-au aflat sub avertizările meteorologilor. În urma unei viituri de scurtă durată, aproximativ 100 de gospodării din județul Caraș-Severin au fost afectate.
Pe Autostrada Lugoj-Timișoara, vremea rea a dat traficul peste cap. La marginea drumului, pe banda de urgență s-au adunat cantități impresionante de grindină. Ca să-și ferească mașinile de bucățile de gheață, unii șoferi s-au adăpostit sub podurile de pe autostradă.
Grindina a acoperit și curțile oamenilor dintr-o localitate arădeană.
În plus, noaptea trecută, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei și înlăturarea efectelor unei viituri din trei gospodării ale localității Dalboșeț, județul Caraș-Severin. Aproximativ 100 de gospodării au fost afectate, aluviunile depuse atingând, pe alocuri, grosimi de circa 20 cm. Nu au fost înregistrate victime și nu a fost necesară evacuarea populației. „Apele s-au retras în mod natural, fără a fi necesară intervenția suplimentară pentru evacuarea acestora, însă în locuințele afectate au rămas depuneri de mâl, noroi și gunoaie, iar rigolele au fost colmatate”, anunță ISU Caraș Severin.
Chiar și după ce apa s-a retras, în urmă a rămas un adevărat dezastru: nămol, lemne și gunoaie au acoperit aproape 100 de gospodării. Ajutați de peste 50 de pompieri și de angajații primăriei care au intervenit cu utilaje, oamenii au muncit toată ziua să scoată mizeria din case.
În plus, meteorologii anunță că, până marţi dimineaţă, vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor ţării: